4.5 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăInternaționalPreşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a renunțat la legea marțială decretată cu...

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a renunțat la legea marțială decretată cu puțin timp înainte

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat marţi că legea marţială decretată cu câteva ore înainte va fi ridicată şi trupele desfăşurate la Seul se vor retrage, după un vot al parlamentului dominat de opoziţie, potrivit BBC.

„A existat o solicitare din partea Adunării Naţionale de ridicare a stării de urgenţă şi am procedat la retragerea militarilor care fuseseră desfăşuraţi pentru operaţiunile legii marţiale”, a declarat preşedintele sud-coreean la televiziunea de stat. „Vom accede la cererea Adunării Naţionale şi vom ridica legea marţială în cursul unei reuniuni a guvernului”, a adăugat el.

Preşedintele Coreei de Sud a decretat marţi legea marţială, spunând că această măsură este necesară pentru a proteja ţara de „forţele comuniste nord-coreene”, deşi pare să vizeze mai degrabă opoziţia majoritară în parlament, conform unui discurs neanunţat transmis în direct la televiziune şi citat de agenţiile internaţionale de presă.

„Pentru a proteja Coreea de Sud liberală de ameninţările reprezentate de forţele comuniste nord-coreene şi pentru a elimina elementele anti-statale (…), decretez legea marţială de urgenţă”, a spus preşedintele în alocuţiunea sa, conform AFP.

El a acuzat opoziţia de faptul că ar controla parlamentul, simpatizează cu Coreea de Nord şi paralizează guvernul cu activităţi antistatale, conform AP.

VIDEO. Momentul în care preşedintele Yoon Suk Yeol a declarat legea marţială

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a declarat marți legea marțială, acuzând opoziția că reprezintă „forțe anti-statale” și justificând decizia prin necesitatea de a proteja țara de „amenințările” venite din partea Nordului, notează AFP.

Măsuri drastice: proteste și interdicții

Adunarea Națională a fost închisă marți noaptea, iar elicoptere au fost văzute aterizând pe acoperișul clădirii, în timp ce generalul Park An-su, șeful armatei, a preluat conducerea ca fiind comandant al legii marțiale. Acesta a emis imediat un decret care interzice „toate activitățile politice”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...

Românii, cuceriți de magia edițiilor limitate: 7 din 10 aleg produse tematice de Crăciun

Studiul arată că peste 60% dintre români percep brandurile care lansează ediții tematice de Sărbători, ca fiind mai atrăgătoare Produsele în ediție limitată, lansate cu...

SUA dezacord pentru construcția unei baze militare israeliene în Fâșia Gaza

Statele Unite şi-au exprimat marţi opoziţia faţă de orice construcţie permanentă a unei baze militare de către Israel în Fâşia Gaza, la o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă