19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiPreședintele Iohannis trimite Legea offshore înapoi în Parlament

Președintele Iohannis trimite Legea offshore înapoi în Parlament

Legea offshore a fost trimisă Parlamentului spre reexaminare de către Klaus Iohannis deoarece are nevoie de clarificări din perspectiva stabilității și predictibilității activităților petroliere în perimetre offshore, potrivit unui comunicat emis de către Administrația Prezidențială.

„Considerăm că legea supusă reexaminării se impune a fi reanalizată de Parlament din perspectiva stabilităţii şi predictibilităţii pe termen lung a cadrului legal aplicabil acestui sector şi pentru evitarea potenţialelor efecte negative,„ se arată în cererea de reexaminare.

În plus, „apreciem că prevederile legii supuse reexaminării ar trebui să cuprindă dispoziţii clare, lipsite de echivoc şi cu perspectivă durabilă, astfel încât să fie asigurat cadrul necesar dezvoltării parteneriatului stat-investitori, în sensul asigurării predictibilităţii necesare, iar economia românească să beneficieze pe termen lung de pe urma exploatării resurselor naturale din perimetrul Mării Negre”, continuă președintele în mesajul său.

Cererea de reexaminare a fost transmisă președintelui Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă