4.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPreședintele ANPC intră în conflict cu premierul Ciucă, din cauza unui control...

Președintele ANPC intră în conflict cu premierul Ciucă, din cauza unui control la Poiana Brașov

Președintele ANPC a ajuns într-o situație delicată din cauza unui control executat la un hotel din Poiana Brașov.

Potrivit site-ului informatiabrasovului.ro, președintele ANPC, Horia Constantinescu, a coordonat personal un control al ANPC la un complex hotelier din Poiana Brașov. Una dintre unitățile controlate ar fi fost hotelul Piatra Mare. Site-ul din Brașov susține că președintele ANPC „ar fi aruncat cu mâncare prin bucătăria hotelului Piatra Mare”.

Doar că, exact în perioada acestui control ANPC, la Poiana Brașov se desfășura și un Congres PNL, la care a participat inclusiv președintele partidului, premierul Nicolae Ciucă.

„Și aici povestea devine hilară pentru că în momentul în care Horică al nostru a început să facă ca toți dracii prin bucătăria hotelului, au venit niște „ băieți” de la SPP și i-au pus în vedere să dea volumul mai mic. Și că ar fi bine și frumos să se calmeze și să îți facă treaba cu decență și liniște. SPP-ul fiind în misiune, asigurând paza și protecția premierului Ciucă aflat în incinta hotelului. Și Horică și-a șters spumele de la gură, a amenințat ceva printre dinți și s-a calmat. Dar cum controlul nu mai avea nici un farmec cu ofițerii SPP aflați în misiune la ușă, acesta și-a strâns jucăriile și a plecat”, dezvăluie jurnaliștii din Brașov.

Șeful de la București susține că zona Brașov nu e „temeinic verificată”

În dimineața zilei de 26 mai 2022, foarte devreme, președintele ANPC, Horia Constantinescu, posta pe facebook următorul anunț:

„Ora de trezire aceeasi! Diferenta o face faptul ca nu am la ce birou sa incep ziua de lucru…

Si iata-ne in regiunea Brasov! CARAVANA CONSUMATORILOR continua periplul prin tara. Dupa Cluj, Prahova, Iasi, a venit randul centrului tarii. Revenim cu detalii din zona care se pretinde bine si temeinic verificata. Din primele actiuni, in schimb, pare ca nu!”

Anunțul publicat de președintele Constantinescu pare să fi fost postat chiar în perioada în care se desfășura controlul ANPC. Apoi, în seara zilei de duminică, 29 mai 2022, președintele ANPC a publicat și niște fotografii care par a fi realizate în bucătăria unui restaurant. Totuși, după finalizarea acțiunilor de control la Poiana Brașov, ANPC nu a transmis încă niciun comunicat despre bilanțul acestora.

Există doar informații despre închiderea unui hypermarket în municipiul Brașov – deci nu în stațiunea Poiana Brașov. Magazinul din municipiul Brașov a fost închis la data de 25 mai, de către inspectorii ANPC. Controlul de la hypermarket a fost coordonat chiar de Horia Constantinescu.

Președintele ANPC vine în control simultan cu Congresul PNL

Dar într-adevăr, PNL și-a ținut Congresul la Poiana Brașov. În ziua de 27 mai, la acest congres, PNL și-a ales o nouă echipă de conducere. Mai exact, au fost aleși secretarul general, un prim-vicepreședinte și un vicepreședinte al partidului.

Controlul de la Poiana Brașov n-ar fi primul în care ANPC ajunge să fie implicată într-un scandal.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Horoscop 7 noiembrie 2024. Racii pot simți nevoia să facă ordine în gânduri

Horoscop 7 noiembrie 2024. Va fi o zi plină de energie și oportunități, dar și de provocări care ne cer să fim atenți la...

40.000 de fani sunt așteptați la FCSB – Midtjylland, pe Arena Națională

FCSB se pregătește pentru un meci crucial în cadrul etapei a patra din Europa League, împotriva celor de la Midtjylland, programat joi, 7 noiembrie,...

Republicanii câștigă controlul în Senatul SUA

Nici unul dintre partide nu părea să aibă un avantaj clar în lupta pentru Camera Reprezentanților, pe care republicanii o controlează acum cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă