Evoluţia pozitivă a stării premierului slovac Robert Fico după ce fost grav rănit într-o tentativă de asasinat din urmă cu două săptămâni, când a fost împuşcat cu patru gloanţe, permite intrarea sa în faza de recuperare, a anunţat joi spitalul unde este internat, relatează agenţiile DPA şi EFE, conform Agerpres.
„Premierul a fost supus astăzi unor noi controale care confirmă evoluţia pozitivă a stării sale de sănătate. În aceste zile a început de asemenea procesul de recuperare”, a semnalat spitalul universitar R.D. Roosevelt din oraşul Banska Bystrica.
La rândul său, vicepremierul Robert Kalinak a anunţat că Fico poate acum să mănânce singur. El a fost supus la două intervenţii chirurgicale după ce în tentativa de asasinat i-a fost străpuns intestinul subţire.
Directoarea spitalului unde el este internat a declarat presei că şeful guvernului nu va fi transferat către o altă unitate spitalicească şi că el şi-a exprimat dorinţa de a continua îngrijirea la domiciliu de îndată ce starea sa va permite acest lucru, dar nu este clar cât va mai dura până atunci.
Premierul în vârstă de 59 de ani a fost împuşcat pe 15 mai în timp ce ieşea de la o şedinţă de guvern desfăşurată în oraşul Handlova. Un individ înarmat şi aflat într-o mulţime de oameni spre care s-a îndreptat Fico a tras cinci gloanţe către acesta, dintre care patru l-au nimerit.
Autorul tentativei de asasinat, Juraj Cintula, un bărbat în vârstă de 71 de ani, fost bodyguard la un mall şi de asemenea autor a trei cărţi de poezii, a avut în trecut legături cu grupări radicale şi a recunoscut în faţa anchetatorilor motivaţia politică a atacului său.
El a mărturisit astfel că era nemulţumit de „atitudinea de Iuda” a lui Fico faţă de UE, de reformele iniţiate de noul guvern în parchetul anticorupţie şi presa publică, reforme criticate de opoziţia progresistă şi de Comisia Europeană. Robert Fico a cerut desfiinţarea procuraturii anticorupţie şi a televiziunii publice, pe care le-a acuzat de partizanat politic împotriva lui şi în favoarea opoziţiei liberale.
Dar, mai presus de toate, a mai mărturisit autorul atacului, el ar fi dorit continuarea ajutorului militar pentru Ucraina, care a fost sistat de Robert Fico imediat ce a preluat conducerea guvernului.
Robert Fico, un politician social-democrat, dar apropiat de premierul ungar Viktor Orban prin poziţiile sale conservatoare criticate de Bruxelles şi prin refuzul său de a susţine Ucraina în războiul cu Rusia, se află din octombrie anul trecut la conducerea unui guvern de coaliţie după ce partidul său Smer-SD a câştigat alegerile legislative.
Câştigarea ulterior, în aprilie, şi a alegerilor prezidenţiale de către aliatul său Peter Pellegrini a radicalizat presa favorabilă opoziţiei şi partidele care formează această opoziţie, ce au organizat proteste antiguvernamentale.
Presa de opoziţie relatează acum că un pachet de măsuri pentru sporirea măsurilor de securitate a responsabililor politici pe care guvernul ar urma să-l anunţe săptămâna viitoare va include şi limitarea dreptului la reuniune, dar încă nu au fost publicate detalii despre acest proiect.
Ar urma să fie de asemenea adoptată o legislaţie care să asigure dreptul la replică în presă, într-un context de tensiuni între guvern şi presa pe care o acuză de abordare părtinitoare. Executivul a decis astfel să boicoteze mai multe mass-media, printre care cotidianele Denik N şi SME, precum şi portalul Aktuality.cz.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!