Ciolacu a subliniat că măsurile fiscale sunt necesare pentru a susține echitatea economică și pentru a crea un mediu favorabil dezvoltării țării
Premierul Marcel Ciolacu a lansat, luni, un mesaj ferm către companiile care evită plata corectă a taxelor și externalizează profiturile, solicitând solidaritate economică și responsabilitate fiscală.
„ Fac un apel către companiile care continuă să nu plătească corect taxele și să își externalizeze profiturile. Nu mai putem așeza povara fiscală tuturor companiilor care sunt corecte, care investesc, produc și creează locuri de muncă. Deci plătiţi toţi corect sau plecaţi! ”, a declarat premierul în cadrul ședințe de Guvern.
Premierul a oferit asigurări pensionarilor și persoanelor cu venituri mici, menționând că bugetul din ianuarie va include măsuri de sprijin.
„ Vom găsi resurse financiare, fie pentru a acorda un sprijin one-off pentru pensiile mici și medii, fie să indexăm pensiile cu rata inflației, în a doua parte a anului. De asemenea, vom reduce gradual povara fiscală pe muncă, cu până la 5 puncte procentuale pentru salariile mici și familiile cu copii”, a mai dat asigurări premierul.
Premierul a cerut companiilor un moratoriu de șase luni pentru înghețarea prețurilor, ca semn de solidaritate cu populația și Guvernul.
„Ca prim-ministru, sunt pregătit pentru orice critică. În acest mandat, nu am de gând să fiu popular, ci să fiu extrem de eficient. Criticați-mă pe mine, dar lăsați România să meargă înainte și să se dezvolte. Nu se poate altfel!”, a spus premierul în final.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube