6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiPremierul interimar Ciucă promite sprijinul României pentru Macedonia de Nord

Premierul interimar Ciucă promite sprijinul României pentru Macedonia de Nord

România va susține oportunitatea organizării, cât mai curând posibil, a unei Conferințe Interguvernamentale UE – Republica Macedonia de Nord privind începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a acestei țări, a anunțat premierul interimar, Nicolae Ciucă.

De asemenea, prim-ministrul interimar, Nicolae-Ionel Ciucă, a salutat aderarea formală a Republicii Macedonia de Nord la NATO și a evocat perspectivele unei cooperări cât mai strânse în cadrul Alianței.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă