1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEducațiePremierul Ciucă cere educarea tineretului pentru apărarea României

Premierul Ciucă cere educarea tineretului pentru apărarea României

Premierul Ciucă, fost ministru al Apărării Naționale, cere educarea tineretului pentru apărarea României.

Șeful Executivului a lansat acest îndemn într-un mesaj dedicat Zilei Rezervistului Militar. Mesajul a fost transmis la data de 31 mai 2022.

„Încrederea de care astăzi se bucură Armata în societatea românească și prestigiul României în rândul partenerilor internaționali sunt datorate celor care au cinstit și onorează drapelul în teatrele de operații, în misiuni internaționale și în cele desfășurate pe teritoriul național. Cariera de militar implică dedicare, spirit civic și dorința puternică de a-ți ajuta semenii, fie că ești sau nu activ în serviciul public. În această perioadă în care mediul de securitate are nevoie de noi măsuri de protecție, România dovedește că este un important furnizor de securitate în regiunea Mării Negre și în cadrul euroatlantic. Creșterea capacității de apărare cetățenilor și a țării implică promovarea spiritului civic, a respectului față de valorile și simbolurile naționale și educarea tinerei generații în acest sens”, precizează mesajul transmis de premierul României.

Apărarea României trebuie întărită mai ales în contextul crizei din Ucraina

Nicolae Ciucă este general în rezervă și a deținut funcția de șef al Statului Major al Apărării. Imediat după trecerea în rezervă, el a fost numit ministru al Apărării. Mesajul său privind educația tinerilor români vine în contextul tensiunilor politico – militare din Europa.

În același context, Ministerul Apărării Naționale (MApN) încearcă să accelereze procesul de recrutare a rezerviștilor voluntari. Bărbații care au depășit 35 de ani sunt ultimii care au făcut în România stagiul militar obligatoriu. Din acest motiv, ei sunt deja în evidențele Ministerului Apărării Naționale (MApN), ca rezerviști.

România nu-și pune însă problema să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Acum câteva săptămâni apăruse zvonuri despre o mobilizare a rezerviștilor dar acestea nu s-au confirmat. Zvonul apăruse în România imediat după ce Rusia a atacat Ucraina.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis, după consultările cu partidele: „Negocierile pentru formarea Guvernului sunt aproape finalizate”

Președintele Klaus Iohannis a susținut, duminică, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare, în cadrul...

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă