Astăzi a început la New York procesul penal în care fostul preşedinte american Donald Trump este acuzat că a încercat să cumpere discreţia unei actriţe porno, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Judecarea pentru infracţiuni a unui fost şef al statului este o premieră în SUA.
Prima moţiune a apărării a fost deja respinsă; Trump a încercat, prin intermediul avocaţilor, să îl determine pe judecătorul Juan Merchan să se recuze pe motiv că activităţile fiicei acestuia pentru clienţi democraţi reprezintă un posibil conflict de interese.
Magistratul a refuzat în câteva minute, după ce fusese aşteptat în sală timp de o jumătate de oră. În acest timp, Trump, care purta ca de multe alte dăţi un costum albastru şi o cravată roşie, a rămas aşezat la masa echipei sale, cu o expresie neutră.
Fostul preşedinte este obligat să asiste la şedinţe până la încheierea procesului, prevăzută în mai. O săptămână va dura probabil numai selecţionarea juraţilor, după care vor urma audierile martorilor.
Unul dintre martori este Michael Cohen, fost avocat al lui Trump, care a recunoscut deja că a făcut plăţi către actriţa porno Stormy Daniels, în timpul campaniei electorale din 2016 care l-a propulsat pe miliardarul republican la Casa Albă. Procuratura afirmă că Daniels a primit în total 130.000 de dolari pentru a nu susţine public că a avut o întâlnire de natură sexuală cu Trump în 2006.
Trump nu recunoaşte această acuzaţie, nici cele 34 de falsuri în actele contabile pentru ascunderea urmelor plăţii, acţiuni pentru care a fost inculpat de procuratura districtului newyorkez Manhattan, condusă de Alvin Bragg.
La 77 de ani, el intenţionează să candideze din nou la preşedinţia SUA, în alegerile din noiembrie. O achitare sau o condamnare în acest proces ar putea fi crucială pentru rezultat; alte trei dosare penale care îl vizează nu vor ajunge probabil în faza de judecată înaintea scrutinului. Trump ar putea fi preşedinte chiar şi dacă este între timp condamnat, însă sondajele de opinie Reuters/Ipsos arată că şansele lui de a fi ales în această eventualitate s-ar reduce.
Înainte de a intra luni în sala de judecată, fostul preşedinte a susţinut din nou că este vizat de o „persecuţie politică”, iar procesul este „revoltător”.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!