2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăPoliticăPredoiu, discuții cu omologul său austriac despre ridicarea controalelor la vamele aeriană...

Predoiu, discuții cu omologul său austriac despre ridicarea controalelor la vamele aeriană și navală

Aplicarea Deciziei Consiliului UE privind ridicarea controalelor la frontiera aeriană şi maritimă, combaterea migraţiei ilegale şi intensificarea cooperării poliţieneşti, ca bază pentru perspectiva ridicării controalelor şi la frontierele terestre, s-au aflat printre subiectele de discuţii dintre ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi omologul său austriac, Gerhard Karner.

„Ministrul Predoiu a evidenţiat foarte buna cooperare bilaterală, intensificată, cu Austria, în domeniul Afacerilor Interne, ce se desfăşoară în parametrii agreaţi în cursul anilor anteriori. Oficialul român a evidenţiat măsurile luate de partea română pentru a asigura implementarea fără probleme a Deciziei de aderare a României cu frontierele aeriene şi maritime începând cu data de 31 martie 2024, precum şi cele referitoare la punerea în aplicare a declaraţiei trilaterale agreate în luna decembrie 2023”, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Eforturile susţinute ale părţii române au avut rezultate concrete, şi anume reducerea în continuare a numărului de sosiri ilegale la frontierele României, tendinţă confirmată, de altfel, şi de Agenţia FRONTEX.

Potrivit sursei citate, măsurile naţionale, dublate de cele implementate împreună cu Agenţia FRONTEX şi Comisia Europeană, reconfirmă angajamentul României de a acţiona cu determinare pentru a asigura protecţia frontierelor externe ale UE şi, implicit, securitatea cetăţenilor UE.

În cadrul întrevederii cu omologul austriac, ministrul Predoiu şi-a exprimat deschiderea deplină pentru continuarea cooperării cu Austria şi alte state membre sau parteneri din regiune în domenii precum combaterea migraţiei ilegale, protecţia frontierelor, dimensiunea externă a migraţiei şi cooperare poliţienească.

„La rândul său, ministrul Karner a confirmat foarte buna cooperare dintre cele două ţări şi deschiderea fără rezerve de a lucra în continuare pe toate subiectele de interes comun”, precizează MAI.

Cei doi oficiali au stabilit să continue întâlnirile bilaterale directe în mod frecvent şi constant pentru atingerea obiectivelor comune.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă