19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPoşta Română a finalizat distribuirea pensiilor până pe 15 aprilie

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor până pe 15 aprilie

Compania Naţională „Poşta Română” a finalizat distribuirea pensiilor până pe data 15 aprilie, conform calendarului asumat, a anunţat, joi, operatorul poştal naţional.

Distribuirea drepturilor sociale (pensii) a început pe data de 1 aprilie, conform calendarului obişnuit, în termenul asumat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

„În contextul grevei ce a avut loc în data de 1 şi 2 aprilie 2024, Poşta Română şi-a îndeplinit obligaţia de a livra toate pensiile în termenul de 15 aprilie, prevăzut prin convenţia cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Astfel, ultimele pensii distribuite la domiciliu au fost achitate până pe data de 15 aprilie, la fel ca în fiecare lună. Conform prevederilor contractuale, beneficiarii care nu fost găsiţi acasă au putut intra în posesia drepturilor băneşti până ieri, 17 aprilie, la ghişeele subunităţilor poştale”, se arată într-un comunicat transmis de Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni). 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă