La 80 de ani de la Revolta din Ghetoul din Varșovia, președinții Poloniei, Israelului și Germaniei au marcat eroismul celor care au participat, cu un avertisment către întreaga lume, împotriva semănării urii miercuri (19 aprilie).
În 1940, ocupanții naziști germani au adunat peste 400.000 de evrei într-o mică secțiune a capitalei poloneze Varșovia; cei mai mulți au fost apoi trimiși în lagăre pentru a fi uciși sau au murit din cauza condițiilor din ghetou, dar la 19 aprilie 1943 sute dintre ei au pus mâna pe arme, potrivit Reuters.
Lupta lor – cea mai mare revoltă evreiască împotriva Germaniei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial – s-a încheiat pe 16 mai, când germanii au distrus ghetoul. Se estimează că 13.000 de evrei au fost uciși.
80 de ani de la revolta din Ghetoul din Varșovia a fost omagiată de trei președinți, ai Israelului, ai Germaniei și ai Poloniei
„ Oricine seamănă ură, oricine calcă în picioare, calcă în picioare mormintele eroilor din Ghetoul din Varșovia, călcă în picioare mormintele evreilor uciși, dar și ale celor care i-au ajutat”, a spus președintele polonez Andrzej Duda.
Președintele israelian Isaac Herzog și președintele german Frank-Walter Steinmeier au participat la comemorările care au început cu sunete de sirene în capitala Poloniei.
Interviu cu Nava Semel, scriitoare emblematică a literaturii israeliene contemporane. Cine sunt eroii anonimi ai Holocaustului
Nava Semel, scriitoare emblematică a literaturii israeliene contemporane, s-a aflat de curând la București pentru a lansa o carte a sa celebră în întreaga lume,”Râs de șobolan”, apărută în românește la editura Hasefer cu o prefață de Norman Manea. Volumul prezintă Holocaustul văzut prin ochii unei fetițe care este în mod miraculos salvată de un preot catolic ce ajunge, văzând monstruozitatea lumii, să-și facă mari probleme de conștiință și chiar să pună sub semnul întrebării existența lui Dumnezeu.
Despre acest volum atât de emoționant, dar și despre rădăcinile românești ale marii scriitoare, am vorbit și noi cu Nava Semel.
Care sunt legăturile dvs cu România?
Părinții mei s-au născut aici. Tatăl meu s-a născut într-un sătuc numit Siret, iar mama în Suceava. Timp de mulți ani am auzit vorbindu-se în casa noastră despre România, dar mie mi se părea de parcă s-ar fi vorbit despre viața pe Lună. Pentru atunci când eram eu copil în Israel pentru noi numai existența noastră israeliană conta, iar ”bagajul” european sau orice alt ”bagaj” al emigranților ne părea nesemnificativ. Noi reprezentam prezentul, eram viitorul, iar trecutul era mort și îngropat. Dar pentru părinții mei România reprezenta țara-mamă mai presus de orice. Părinții mei vorbeau între ei idiș pentru că asta era limba evreilor din Bucovina, dar tatăl meu vorbea și o limbă românească superbă. El studiase Dreptul la Universitatea din București înainte de război. Când a izbucnit războiul a fost nevoit să renunțe la studii, dar a locuit în continuare în București în timpul războiului implicându-se activ în mișcarea tineretului sionist. Așa că România este esențială pentru dezvoltarea tatălui meu, mult mai mult decât pentrucea a mamei mea, care a locuit în Bucovina și apoi în Transilvania, care era deja sub ocupație ungarească. Și, deși noi, copiii, respingeam orice era legat de țările de origine ale părinților noștri considerând că ne umbresc identitatea israeliană de care eram atât de mândri, nu puteam să trec cu vederea faptul că România era o constantă în amintirile părinților mei.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
