11.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăInternaționalPolonia își crește înarmarea militară și va începe să patruleze în spaţiul...

Polonia își crește înarmarea militară și va începe să patruleze în spaţiul aerian al Slovaciei

Avioane ale forţelor aeriene din Polonia încep de joi să patruleze în spațiul aerian al Slovaciei, ţară care-şi retrage avioanele de vânătoare ruseşti MIG-29, ce ar urma să fie transferate Ucrainei.

Potrivit unui comunicat oficial citat de agenţia EFE, această misiune a aviaţiei militare poloneze va dura până la sfârşitul anului viitor şi vor fi folosite, prin rotaţie, două avioane F-16 şi două MIG-29.

Conform unui acord anunţat sâmbătă, Polonia şi Republica Cehă vor ajuta Slovacia în supravegherea spaţiului său aerian până când această ţară va primi cele 14 avioane F-16 comandate din SUA şi care vor înlocui vechea flotă de MIG-29.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului polonez a confirmat joi că Polonia intenţionează să cumpere un număr încă nedeterminat de lansatoare multiple de rachete sud-coreene Chunmoo, în timp ce negociază cu SUA achiziţia a circa 500 de sisteme HIMARS din aceeaşi categorie de arme, potrivit agerpres.ro.

Polonia va patrula spațiul aerian al Slovaciei, dar va achiziționa și sisteme de rachete HIMARS și va spori și numărul forțelor terestre

Ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a declarat anterior că planurile de achiziţie a sistemelor HIMARS ”ţin cont de capacităţile de producţie ale industriei americane şi de nevoile armatei SUA”, astfel că, deşi Varşovia doreşte să primească urgent aceste arme, ”livrările vor fi eşalonate în timp”.

Guvernul polonez doreşte de asemenea ca forţele terestre ale armatei sale să devină ”cele mai mari şi mai puternice din Europa”, conform unei declaraţii a ministrului Blaszczak. În acest scop a semnat recent acorduri pentru cumpărarea a 250 de tancuri americane Abrams, plus alte 116 tancuri de acelaşi fel la mâna a doua, 776 de vehicule de luptă ale infanteriei, 26 de blindate de recuperate, 17 pontoane şi un mare număr de piese de artilerie.

Conform presei americane specializate în domeniul apărării, în anul 2030 Polonia ar urma să dispună de mai multe tancuri decât au împreună Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Belgia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Bulgaria renunță la planul de aderare la zona euro în 2026

Ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, a confirmat că nu va solicita rapoarte extraordinare de convergență din partea Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene, deși...

Meta va aloca un buget uriaș pentru a atinge obiectivele în materie de inteligență artificială

Meta Platforms, compania condusă de Mark Zuckerberg, plănuiește să aloce până la 65 de miliarde de dolari în 2025 pentru a-și dezvolta infrastructura de...

Accident Cluj. Un bărbat a murit, iar altul a fost transportat la spital

Accident Cluj. Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Mărtinești, implicând un singur autoturism și având consecințe tragice. Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca au...
Ultima oră
Pe aceeași temă