5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSocialEvenimentPolițiști din Argeș acuzați de înscenarea de accidente pentru a obține despăgubiri...

Polițiști din Argeș acuzați de înscenarea de accidente pentru a obține despăgubiri frauduloase

Mai multe persoane, inclusiv doi polițiști din Argeș, sunt anchetate sub suspiciunea de a fi constituit un grup infracțional organizat, având ca scop simularea accidentelor auto pentru a obține despăgubiri frauduloase de la companiile de asigurare. Miercuri, două persoane, printre care și un agent de poliție, au fost audiate, iar alte trei au fost citate pentru a se prezenta la audieri. La finalul acestora, agentul de poliție a fost reținut pentru 24 de ore. Prejudiciul creat societăților de asigurare este estimat, în această etapă a anchetei, la peste 100.000 de lei.

„La data de 11.09.2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au pus în executare un număr de 2 mandate de aducere şi 3 citaţii faţă de 5 suspecţi, dintre care un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracţiuni privind constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, complicitate la fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată faţă de 20 de persoane, dintre care 3 având calitatea de inculpaţi (dintre care un agent de poliţie) şi 17 suspecţi (dintre care un agent de poliţie”, informează joi Direcţia Generală Anticorupţie Argeş.

Cine făcea parte din grupare

Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2022, cinci dintre persoanele cercetate, respectiv doi agenţi de poliţie, 1 inspector de daune colaborator al unor societăţi de asigurare şi încă 2 persoane au constituit un grup infracţional organizat, care avea ca scop simularea producerii unor accidente rutiere, pentru obţinerea ulterioară a despăgubirilor de la societăţile de asigurare, aducând, astfel, un prejudiciu societăţilor de asigurare, estimat în această fază a cercetărilor la valoarea de peste 100.000 lei.

Alin Ion
Alin Ion
Alin este un jurnalist din Târgu Jiu cu o vastă experiență în domeniul presei scrise și audiovizuale. Absolvent al Colegiului Național "Spiru Haret" din Târgu Jiu și licențiat al Facultății de Filosofie-Jurnalism. Alin și-a început cariera ca reporter la „Ora Gorjului" în 1998. A deținut poziții de redactor-șef la publicații precum „Informația Gorjului" și "Gazeta de Sud", redacția Tg. Jiu, posturile Gorj Tv și Radio Târgu Jiu, șef de redacție Tg. Jiu la Adevărul de Seară și a colaborat ca corespondent pentru publicații importante, inclusiv "Evenimentul Zilei" și "Adevărul", unde a publicat mii de articole. De asemenea, a fost realizator de emisiuni radio și TV, și a primit numeroase distincții, inclusiv premiul „Cel mai bun jurnalist" în cadrul Galei Premiilor Antena 1 Târgu Jiu. În prezent, Alin este redactor la Gorj Online și realizator de emisiuni la Radio Accent și Accent TV.
Cele mai citite

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...
Ultima oră
Pe aceeași temă