12.5 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăPoliticăSe desființează Secția Specială! Guvernul a aprobat proiectul de lege

Se desființează Secția Specială! Guvernul a aprobat proiectul de lege

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care se desființează Secția Specială, iar competențele acesteia vor fi preluate de parchetele obișnuite. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 

Se desființează Secția Specială. Cine preia competențele

Competenţele Secției Speciale vor fi preluate de către Parchetele obişnuite. Aceste cauze vor fi instrumentate de procurori anume desemnaţi. Competenţele SIIJ vor fi preluate de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii care sunt membri în cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la Curţile de Apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la Parchetele de lângă aceste instanţe.

Ce se întâmplă cu procesele aflate pe rol

Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul acestei Secţii se vor transmite pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetelor competente, care vor continua soluţionarea acestora. „Parchetele de pe lângă Curţile de Apel vor prelua cauzele privind infracţiunile săvârşite de judecătorii de la Judecătorii, Tribunale şi Tribunalele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe, a declarat Dan Cărbunaru. 

Cauzele deja soluţionate, aflate în arhiva Secţiei, vor fi transmise Parchetelor în termen de 180 de zile lucrătoare de la data de intrare în vigoare a legii.

Procurorii Secției Speciale revin la parchete

Potrivit proiectului, posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a legii rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

„Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la Parchetele de unde provin sau la Parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţie„”, a completat Cărbunaru.

Termenul de desființare a Secției Speciale: 31 martie

Proiectul conţine reglementări privind desemnarea procurorilor, numărul maxim de procurori din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, condiţii pentru desemnare în cadrul acestei Secţii şi în cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel. „Prin decizia de astăzi, atât Guvernul, cât şi Ministerul Justiţiei îşi reafirmă determinarea de a desfăşura toate procedurile necesare aflate în competenţa acestora pentru a respecta termenul de 31 martie prevăzut în programul de guvernare pentru desfiinţarea SIIJ”, a mai afirmat Cărbunaru.

„Prezentul proiect de lege propune o soluţie fundamentată pe două dimensiuni principale: desfiinţarea SIIJ; preluarea competenţei SIIJ de către parchetele obişnuite, aceste cauze urmând a fi instrumentate doar de procurori anume desemnaţi în acest sens, potrivit procedurii propuse prin prezentul proiect de lege”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul aprobat de Guvern va fi înaintat în Parlament 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern de luni, că urmează să fie aprobat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, care apoi va fi înaintat Parlamentului.

Premierul a mulţumit tuturor celor care au fost implicaţi în elaborarea proiectului de lege, menţionând Ministerul Justiţiei şi CSM. El a adăugat, după ce va fi aprobat, proiectul va fi înaintat Parlamentului.

„Începem şedinţa de Guvern cu primul punct, unul considerat ca fiind foarte important, şi anume proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. Este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, a afirmat Ciucă.

Ce este Secția Specială

Secția pentru investigarea infracțiunilor în justiție, cunoscută ca Secția Specială, a fost înființară în anul 2018. Secția are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile comise de judecători, procurori, judecători și procurori militari, dar și de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Parlamentul European blochează propunerea Ungariei pentru funcția de comisar european

Parlamentul European a refuzat să aprobe numirea lui Oliver Varhelyi, candidatul propus de Ungaria pentru funcția de comisar european pentru sănătate publică și bunăstarea...
00:01:47

VIDEO. Prim-ministrul italian Giorgia Meloni spune că Europa trebuie să „găsească un echilibru și să-și realizeze un bilanț”

În urma alegerii lui Trump ca președinte al SUA, prim-ministrul italian Giorgia Meloni spune că Europa trebuie să „găsească un echilibru și să-și realizeze...

Nissan concediază 9.000 de angajați

Nissan a lansat un plan de reformă drastic pentru a depăși dificultățile financiare, care include reduceri de personal (9.000 de locuri de muncă), reducerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă