3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăPoliticăPetre Daea, nominalizat de PSD pentru Ministerul Agriculturii

Petre Daea, nominalizat de PSD pentru Ministerul Agriculturii

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) a votat în şedinţă, pentru nominalizarea lui Petre Daea în funcţia de ministru al Agriculturii, au precizat pentru AGERPRES surse politice.

Pe 28 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de hotărâre pentru ridicarea imunităţii deputatului PSD Adrian Chesnoiu, cu 251 de voturi ‘pentru’ şi 25 ‘împotrivă’.

Pe 23 iunie, procurorul general a transmis Camerei Deputaţilor referatul DNA pentru exercitarea prerogativei de a cere urmărirea penală faţă de Adrian Chesnoiu, ministru al Agriculturii. Ulterior, Adrian Chesnoiu a anunţat că se retrage din funcţia de ministru şi se autosuspendă din Partidul Social Democrat. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Horoscop 13 noiembrie 2024. Racii, aproape de a-și atinge un obiectiv important

Horoscop 13 noiembrie 2024. Află ce au pregătit astrele pentru fiecare zodie în parte. Horoscop 13 noiembrie 2024 BerbecAstăzi este o zi excelentă pentru a te...

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...

China aprobă un plan de 777 miliarde de euro pentru refinanțarea datoriei guvernelor locale

China a anunțat aprobarea unui plan financiar de 6 trilioane de yuani (aproximativ 777,1 miliarde de euro) pentru a sprijini guvernele locale în refinanțarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă