8.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăPoliticăMesajul ministrului Culturii de Ziua Minorităților Naționale

Mesajul ministrului Culturii de Ziua Minorităților Naționale

Cu ocazia Zilei Minorităților Naționale, Ministerul Culturii a transmis un mesaj, prin intermediul unui comunicat de presă. „În acest an se împlinesc 29 de ani de la adoptarea

‘Declaraţiei cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice’, de către Adunarea Generală a ONU, un instrument pentru apărarea drepturilor minorităţilor naţionale. Diversitatea, în cultură, trebuie să reprezinte un factor de coeziune şi un izvor de creativitate în ceea ce priveşte creaţia artistică. Este esenţial să reiterăm angajamentul de toleranţă pentru toţi semenii şi importanţa minorităţilor pentru un stat, mai ales din perspectiva culturii”, a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, citat în comunicatul de presă.

În contextul celebrării Zilei Minorităţilor Naţionale, Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a lansat ROM(a)NOR Interferences, cel mai important proiect cultural dedicat revitalizării patrimoniului minorităţii rome din România, care beneficiază de un buget total de peste 1,3 milioane euro (100% nerambursabil) şi se va derula pe parcursul a 24 de luni, începând cu 1 ianuarie 2022.

Citiți România Liberă și pe Google News


Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Drăguș, discuții decisive cu antrenorul și directorii lui Trabzonspor!

Denis Drăguș, atacantul român de 25 de ani, se confruntă cu o decizie dificilă în cariera sa, având în vedere performanțele sale slabe la...

Regina Camilla a Marii Britanii a marcat Ziua Memorială a Holocaustului printr-un discurs puternic

Regina Camilla a Marii Britanii a marcat Ziua Memorială a Holocaustului printr-un discurs puternic despre importanța memoriei și a luptei împotriva discriminării. Evenimentul a...

UE, deschisă la discuții cu SUA privind energia și vânzările de arme pentru a evita tarifele

Uniunea Europeană (UE) este deschisă la negocieri privind achizițiile de energie și armament din Statele Unite pentru a evita posibile tarife comerciale impuse de...
Ultima oră
Pe aceeași temă