Ludovic Orban, fostul șef al liberalilor, este dezamăgit de hotărârile luate de PNL de a face alianță cu PSD, astfel că este tot mai hotărât să-și facă un nou partid.
Ludovic Orban, reacție dură la adresa PNL-PSD
„Începând de azi, vă spun clar, PNL a murit pentru mine, în pat cu PSD. Baza partidului a fost în proporție covârșitoare împotriva acestei alianțe contra naturii cu PSD. Dacă azi toți cei 17 președinți de filiale, care nu ar fi votat acest ghiveci politic nu ar fi absentat, poate am fi reușit să oprim această dramă, încălcarea severă a încrederii votanților în PNL arătată la alegeri”, a spus Ludovic Orban, în fața jurnaliștilor.
Ludovic Orban își fac un nou partid
„Dacă se decide oficial guvernarea cu PSD aproape sigur voi începe un nou proiect, construcţia unei noi structuri pentru că la ora actuală toţi cetăţenii români care au votat PNL sau au simpatizat, chiar dacă nu au votat pe 6 decembrie în condiţii pandemice din vremea aceea, toţi cetăţenii care au o orientare de dreapta, de centru-dreapta, conservatoare, liberală, creştin-democrată, la ora actuală nu mai au reprezentare politică.
Conducerea PNL a dus practic PNL în poziţie de copie nereuşită a PSD. Practic, l-a readus la putere după ce eu m-am luptat, cu colegii de bună credinţă, să scoatem PSD de la butoane, de la putere, practic ei au realizat contraperformanţa de a readuce PSD la putere pentru o lungă perioadă de timp”, a afirmat Orban.
Reamintim că în urmă cu două săptămâni, BPN al PNL a votat pentru excluderea lui Orban din partid.