2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPoliţia propune clasarea dosarului în cazul şoferului maşinii cu numere preferenţiale

Poliţia propune clasarea dosarului în cazul şoferului maşinii cu numere preferenţiale

UPDATE 16,10: Reacția șoferului și a reprezentatului său legal la aflarea veștii că polițiștii vor propune clasarea dosarului său: Avocatul şoferului maşinii anti-PSD a declarat că solicitarea Poliţiei de clasare a dosarului clientului său este o soluţie logică, subliniind că încă se doreşte o anchetă internă privind prezenţa minorului la audierea tatălui său, însă până în prezent nu a fost depusă o plângere.

„Soluţia este una logică, neexistând un indiciu sau o culpă a lui Răzvan. Şi noi, practic, dorim o anchetă internă, în special cu modalitatea gestionării problemei legate de minor şi ce răspunsuri se vor da pe viitor protecţiei juridice a minorilor în astfel de situaţii. Momentan, nu discutăm despre nicio plângere, vrem să vedem cum se iau măsuri. Procedural, dacă se clasează, va trebui restituit permisul”, a declarat, pentru Mediafax, Ioana Mateş, avocatul lui Răzvan Ştefănescu.

La rândul său, şoferul maşinii anti-PSD a declarat că nu a primit încă un răspuns privind clasarea dosarului său.

„Nu am aflat nimic oficial, dar dacă este adevărat, mă bucur, normal că mă bucur”, a declarat, pentru Mediafax, Răzvan Ştefănescu.

 

De asemenea, poliţiştii români urmează să le predea autorităţilor suedeze plăcuţele de înmatriculare personalizate.

„În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare poliţienească internaţională, Poliţia Română va preda autorităţilor suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conţinut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. (…) În ceea ce priveşte dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti va propune unităţii de parchet competente soluţia de clasare a cauzei”, se precizează într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente.

„Referitor la modul eronat în care Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a realizat argumentarea juridică privind aplicabilitatea, în acest caz, a Convenţiei de la Viena, din anul 1968, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus deja declanşarea unor verificări, la finalul cărora vor fi luate măsurile legale care se impun şi vor fi aduse, de îndată, la cunoştinţa opiniei publice”, se precizează în comunicatul citat.

Luni, Brigada Rutieră a anunţat că lui Răzvan Ştefănescu i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România”, faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, care lucrează ca şofer în Suedia, a rămas şi fără permis.

Şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, susţinea miercuri că şoferul a intrat în România legal din punct de vedere al actelor privind plăcuţele de înmatriculare.

„A intrat în ţară legal din punct de vedere al plăcuţelor de înmatriculare, din punctul meu de vedere ilegal (…), imoral să spun aşa, pentru că avea acea sintagmă pe plăcuţele de înmatriculare, vulgară, dar asta e altă problemă, care nu ţine de… Poseda documente de călătorie”, a spus Buda.

Şeful IGPR a precizat că autorităţile suedeze au informat Poliţia Română despre faptul că plăcuţele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei.

Cele mai citite

„Este o onoare”: Vinicius Jr reacționează la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Balonul de Aur

Vinicius Jr (24 de ani) a reacționat după ce Cristiano Ronaldo (39 de ani) a declarat că brazilianul ar fi meritat să câștige Balonul...

Renașterea lui De Gea! Cel mai bun portar din Serie A după un an fără echipă

David de Gea (34 de ani) a revenit spectaculos în fotbalul de elită după un an de pauză. Spaniolul, concediat în 2023 de Manchester...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă