Florin Cîțu a făcut înaintea moțiunii de azi declarații surprinzătoare. El a spus că nu mai are ce discuta cu USR PLUS momentan, dar că de marți, după moțiune, vor exista mai multe variante de lucru. El i-a acuzat pe cei de la USR PLUS de ipocrizie.
Florin Cîțu s-a vaccinat duminică dimineață cu a treia doză, iar apoi a prins curaj și s-a lansat în declarații ce vizau și moțiunea care se va vota marți.
„PNL nu are ce discuta cu un partid care dă jos guvernul Partidului Naţional Liberal, mai ales atunci când se asociază cu AUR, un partid extremist şi cu cei de la PSD, cei care sunt duşmanii românilor. Deci nu avem ce discuta în acest moment, iar după ziua de marţi vom vedea care sunt opţiunile, dar eu zic că toate opţiunile sunt pe masă după ziua de marţi”, a declarat Cîţu duminică.
Proaspătul președinte al Partidului Național Liberal vrea să arate prin aceste declarații că nu se teme pentru viitorul lui politic sau al PNL.
Face o ultimă încercare de a scăpa ca prin urechile acului de ghilotina demiterii de către Parlament.
Dar dacă excluzi toate cele trei partide care, la nivel declarativ susțin moțiunea de cenzură, din această ecuație, atunci care vor mai fi opțiunile pentru ce va urma după votul de marți din parlament.
Greu de spus acum în detaliu, dar nu ar fi exclus ca PNL și Klaus Iohannis să mizeze pe un guvern minoritar cu susținerea punctuală a 69 de parlamentari, de la restul formațiunilor politice reprezentate în legislativ, atât cât ar lipsi actualei configurații politice PNL-UDMR să poată guverna.
18 parlamentari ar veni din rândul minorităților naționale, ușor de sedus cu vreo nouă sau veche sinecură pentru formațiunile minuscule pe care le reprezintă. Oricum, aceste beneficii au stat mereu în pixul guvernului, scăpând de controlul parlamentului.
Ar mai rămâne de adus pentru susținerea unui nou guvern alături de coaliția PNL-UDMR cel puțin 51 de parlamentari.
Ia Cîțu în calcul și reactivarea lui Ludovic Orban?
Aici nu ar fi exclus să fie folosit chiar și Ludovic Orban, cel mai bun negociator politic al momentului. La schimb ar putea fi menținut în poziția de șef al Camerei Deputaților, funcție pe care noua conducere a PNL nu și-ar permite să o piardă.
Două motive importante ar avea PNL să nu renunțe la această poziție.
Primul se referă la faptul că mai mult de două treimi din legile care trec prin Parlament au Camera Deputaților cameră decizională. Ar fi dificil pentru un guvern minoritar să cedeze șefia acestei camere, atât de importantă pentru parcursul legislativ, unui alt partid care nu este în arcul guvernamental.
Al doilea motiv ar ține de plecarea lui Orban din fruntea Camerei Deputaților ce ar îngreuna enorm negocierile care s-ar deschide. PNL nu va mai putea spera că va mai obține și premierul, și șefia Camerei Deputaților, dar și poziții importante în noul executiv.
Și toate acestea și fără Orban, dregătorul PNL, cel mai probabil dezinteresat de planurile noii conduceri a PNL dacă ar pleca din fruntea Camerei.
Pentru Cîțu, premierul progresist, contează finalul, nu cum se atinge
Florin Cîțu se pregătește să joace tare în continuare. Pentru el contează obiectivul politic, nu cum se atinge acesta. Pe scurt, progresistul Cîțu este adeptul lui Machiavelli: „ Scopul scuză mijloacele!”. ” PNL deja şi-a exprimat opţiunea (…), este un partid care în continuare va face totul pentru a fi la guvernare şi pentru a implementa programul de guvernare. L-am văzut şi pe domnul Dan Barna care spunea un lucru pe care ar trebui cu toţii să-l ţinem minte acum. Spunea că obiectivul politic e important, nu instrumentul. Vom folosi această declaraţie mai departe”, a spus premierul.
Poate că printre opțiunile pe care le are încă gruparea Cîțu din PNL este forțarea unei noi majorități, prin metode care tocmai s-au folosit și la congresul recent încheiat: Așa se vrea de la Cotroceni și de mai departe de acolo!