2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPiatra istorică Scone părăsește Scoția pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea

Piatra istorică Scone părăsește Scoția pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea

Piatra istorică Scone, vechea piatră de încoronare pe care monarhii din Marea Britanie au fost încoronați de secole, a părăsit Scoția spre Londra, cu măsuri de securitate strictă înainte de încoronarea Regelui Charles al III-lea.

Cunoscută și ca Piatra Destinului și considerată un simbol sacru și istoric al monarhiei și națiunii Scoției, este mutată din casa sa permanentă de la Castelul Edinburgh pentru prima dată în mai bine de 25 de ani, a spus Historic Environment Scotland (HES), conform Reuters.

Piatra istorică Scone a fost dusă din Scoția la Londra pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea, cu ajutorul premierului scoțian Humza Yousaf

Aceasta a fost scoasă din castel joi (27 aprilie) într-o procesiune ceremonială la care a fost implicat primul ministru al Scoției, Humza Yousaf, în rolul său de păstrător al Marelui Sigiliu al Scoției.

Originile pietrei sunt necunoscute, dar se credea că a fost folosită la inaugurarea regilor scoțieni încă de la începutul secolului al IX-lea.

Opinia majoritară a britanicilor este că încoronarea lui Charles al III-lea nu trebuie finanțată de la stat

Majoritatea britanicilor (51%) sunt de părere că încoronarea lui Charles al III-lea pe 6 mai nu ar trebui să fie finanțată de stat, în condiţiile în care costul vieţii este în creştere în Regatul Unit, potrivit unui sondaj publicat marţi, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.ro.

Doar 32% dintre britanici consideră că statul ar trebui să finanţeze încoronarea lui Charles – fiului cel mare al reginei Elisabeta a II-al, decedată în septembrie – şi a reginei consoarte Camilla, potrivit acestui sondaj al YouGov.

Cei mai critici sunt tinerii, cu 62% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani care consideră că statul nu ar trebui să finanţeze încoronarea, în timp ce proporţia scade la 44% la cei peste 65 de ani, la 46% la persoanele cu vârste între 50 şi 64 de ani şi la 55% la persoanele între 25 şi 49 de ani.

Nicio informaţie nu a fost publicată de guvernul Regatului Unit sau de Palatul Buckingham cu privire la factura încoronării, ce ar urma să coste cu toate acestea mai multe zeci de milioane de lire sterline.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă