17.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPeste o mie de grenade scoase din depozitul descoperit la Toplița

Peste o mie de grenade scoase din depozitul descoperit la Toplița

Şeful Centrului Operaţional al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, col. Ovidiu Dudu, a declarat pentru AGERPRES că misiunea de extragere a elementelor de muniţie a fost finalizată, după ce pirotehniştii au verificat cu atenţie zona.

“Am finalizat operaţiunea. Am scos 1.053 de grenade, care erau depozitate în mai multe lăzi. Unele lăzi erau intacte, altele deteriorate. Au lucrat, timp de trei zile, echipa pirotehnică din Harghita şi cea de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă – USISU Ciolpani. De asemenea, la faţa locului s-au mai aflat containere tip Multirisc, din dotarea ISU Harghita, dar şi din Covasna şi Mureş, o autospecială cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD, dar şi mai mulţi jandarmi şi poliţişti”, a precizat col. Ovidiu Dudu.

În fiecare dintre cele trei zile ale operaţiuni de extragere a grenadelor, au fost evacuate 12 persoane, din cinci imobile aflate în apropiere, care s-au putut întoarce în locuinţe în timpul nopţii.

Potrivit sursei citate, operaţiunea a fost una dificilă din cauza numărului mare de elemente de muniţie descoperite.

Col. Dudu a subliniat că cele 1053 de grenade vor fi distruse joi, într-un fost poligon din Topliţa, pe timpul nopţii acestea urmând să fie păzite de către jandarmi.

Depozitul de muniţie a fost descoperit la o adâncime de aproximativ patru metri, de muncitorii care efectuau lucrări de excavaţie pentru extinderea reţelei de canalizare.

Aceasta este cea mai mare acţiune pirotehnică din Harghita din ultimii 20 ani, în judeţ fiind găsite frecvent elemente de muniţie, dar nu într-un număr atât de mare.

Cele mai citite

Shell Team Aviation, înșelăciunea continuă, reacții în lanț!

Investigația jurnalistică demarată de Ziarul Puterea,  intitulată ”Scandal în industria aviatică: Shell Team Aviation acuzată de înșelăciune și evaziune fiscală”(https://www.puterea.ro/scandal-in-industria-aviatica-shell-team-aviation-acuzata-de-inselaciune-si-evaziune-fiscala/), publicată la data...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...
Ultima oră
Pe aceeași temă