Un studiu al ANCOM a determinat aria teritorială de acoperire a rețelelor publice fixe de comunicații electronice din România
Gradul de acoperire națională, la nivel de localitate, cu tehnologii pe fibră optică, în stare să furnizeze servicii de comunicații electronice în bandă largă de cel puțin 1 Gbps, este de peste 93%, conform unui studiu al ANCOM, citat de profit.ro.
Din analiza datelor prelucrate, reiese că localitățile neacoperite cu servicii cu viteze de download de 100 Mbps și superioare, sunt concentrate în zone geografice cu acces fizic mai dificil, zone montane de pe cuprinsul arcului carpatic, zone din delta Dunării sau în localități rurale izolate din zone de deal și de câmpie.
„Populația din 1.635 de localități din 39 de județe nu are acces sau are acces parțial la servicii de comunicații electronice în bandă largă, printre care județele Alba, Hunedoara și Caraș-Severin care au cele mai multe localități neacoperite, respectiv 306, 177 și 99 de localități”, se menționează în comunicatul ANCOM.
Anul trecut, ANCOM a solicitat furnizorilor de rețele și/sau servicii publice fixe de comunicații electronice informații privind tehnologia de comunicații, viteza maximă de download și de upload și, de asemenea, informații relevante despre investițiile planificate pentru instalarea de noi rețele sau modernizarea ori extinderea rețelelor existente cu rețele de foarte mare capacitate, în următorii trei ani. Studiul a fost realizat pe baza raportărilor a 474 de furnizori.
ANCOM este instituția care apără interesele utilizatorilor de servicii, prin promovarea concurenței și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale.