18.2 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSocialPeste 140 de infracțiuni la graniță în numai o zi

Peste 140 de infracțiuni la graniță în numai o zi

Aproape 100.000 de mașini și peste 300.000 de persoane au tranzitat frontiera, în ultimele 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei și la „frontiera verde” au fost identificate peste 140  de fapte ilegale, mai exact, 70 infracţiuni şi 69 contravenţii, în numai 24 de ore.
„Au fost aplicate amenzi în valoare de 53.220 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 720.000 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, citat de Agerpres.

De asemenea, 19 cetăţeni străini au fost opriți să intre în țară, pentru că nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, iar altor 13 cetăţeni români, nu li s-a permis ieșirea din țară, din diferite motive legale.

„În data de 26.08.2024, poliţiştii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru aproximativ 340.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 96.000 de mijloace de transport care au tranzitat frontiera”, arată sursa citată.

Pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar şi prin cele aeriene şi maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalităţile de intrare în ţară pentru 132.520 persoane. Totodată, au intrat în ţară 37.584 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte cetăţenii ucraineni, începând cu data de 10 februarie 2022, până la 26 august 2024, la nivel naţional, au intrat în România 9.748.298 cetăţeni ucraineni.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă