Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa, a anunțat că a strâns, în numai trei zile, peste 1.300 de tone de alge din staţiunile aflate în sudul litoralului românesc. Cele mai multe din Mangalia și Vama Veche.
„Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa a acţionat imediat pentru colectarea algelor cu scopul de a oferi un confort optim turiştilor aflaţi în zona de sud a litoralului românesc. Astfel, în perioada 2-4 august au fost strânse de la linia ţărmului 200 de tone de alge din staţiunea Vama Veche, 520 de tone din Mangalia şi alte 580 de tone din restul staţiunilor aflate în sudul litoralului românesc (Olimp, Venus, Saturn, Cap Aurora)”, au precizat reprezentanții ABADL.
Cum acționează autoritățile
Colectarea depunerilor de alge de la linia ţărmului se face manual şi mecanizat cu ajutorul utilajelor din dotare în timpul verii, în fiecare noapte, în intervalul orar 22.00-06.00. Se colectează algele depuse pe sectoarele de plajă libere de contract, neînchiriate, şi se intervine la linia ţărmului în zona sectoarelor închiriate doar atunci când intensitatea fenomenului algal depăşeşte capacitatea operatorilor de a le îndepărta.
„Pentru reducerea disconfortului produs turiştilor de fenomenul de înflorire algală, A.B.A. Dobrogea – Litoral acţionează în continuare în fiecare seară, în funcţie de necesitate, în medie cu câte 3 echipe de 5-7 muncitori şi utilaje (încărcătoare frontale de mare capacitate, tractoare cu remorcă şi autobasculante de diferite capacităţi), încercând pe cât este posibil să nu deranjăm localnicii şi turiştii aflaţi în concediu. Strângerea algelor se face pe toată linia ţărmului din zona localităţii Năvodari şi până la Vama Veche, numai noaptea, pentru a nu crea disconfort turiştilor aflaţi pe plajă în timpul zilei, astfel de lucrări fiind interzise şi din motive de siguranţă”, a precizat Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al instituției.
Algele sunt aduse de curenţii marini la ţărmul mării și nu sunt dăunătoare sănătăţii. „Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa, conform obligaţiilor legale şi contractuale, a intervenit de fiecare dată, în cel mai scurt timp posibil, la colectarea şi evacuarea materialului biologic către un depozit ecologic de deşeuri. Menţionăm că de multe ori, din cauza condiţiilor meteorologice, a valurilor mării, algele aflate în apă nu au putut fi colectate decât atunci când acestea au ajuns la linia ţărmului. Totodată, logistica necesară colectării şi transportului algelor de pe suprafeţele de plajă este îngreunată de lipsa zonelor de acces sau de turiştii şi riveranii care blochează căile de acces parcând necorespunzător autoturismele, ceea ce face imposibilă trecerea utilajelor şi a autospecialelor”, au conchis reprezentanții ABADL.