6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSocialPericol pe litoralul românesc: O bacterie mortală, prezentă în cantități mari în...

Pericol pe litoralul românesc: O bacterie mortală, prezentă în cantități mari în anumite zone

Probele de apă de mare colectate din plajele neamenajate din Vadu și Corbu au revelat prezența în cantități mari a bacteriei E.coli, conform anunțului Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța.

DSP Constanța recomandă evitarea îmbăierii în zonele neamenajate de la Marea Neagră din Vadu și Corbu până la remedierea situației.

„În zona plajelor neamenajate din Vadu și Corbu, județul Constanța, probele de apă de mare sunt neconforme, conținând o cantitate de bacterii coliforme (Escherichia Coli) peste limitele admise. În această situație, recomandăm evitarea îmbăierii în zonele de plajă din dreptul celor două localități până la normalizarea situației,” a transmis DSP Constanța, informează News.ro.

Direcția de Sănătate Publică Constanța transmite cu această ocazie că va continua să preleveze și să analizeze probe de control, rezultatele acestora urmând a fi comunicate publicului.

Celelalte zone de pe litoral, declarate sigure de DSP

DSP Constanța subliniază că această problemă nu afectează celelalte zone de îmbăiere din stațiunile de pe litoralul Mării Negre, care sunt conforme și nu prezintă pericol pentru sănătate.

Astfel, turiștii și localnicii sunt sfătuiți să evite zonele afectate din Vadu și Corbu, dar să continue să se bucure de celelalte plaje sigure de pe litoralul românesc.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...
Ultima oră
Pe aceeași temă