21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentPercheziții DNA la Școala Superioară de Aviație (surse)

LIVE UPDATE Percheziții DNA la Școala Superioară de Aviație (surse)

UPDATE: Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează 30 de percheziţii, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar în care se investighează decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave, printre care şi cele ale SMURD.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de astăzi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 30 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, din care 14 se realizează la sediile a trei instituţii publice, restul la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

“Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2019-2023, în legătură cu efectuarea şi decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave care asigură suportul aerian pentru structurile Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv misiuni aeromedicale SMURD, prejudiciul cauzat fiind estimat, la acest moment, la suma de aproximativ 23.200.000 lei.”, se precizează în comunicat.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii la sediul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă din Capitală, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Potrivit sursei citate, investigaţiile s-ar desfăşura într-un dosar de corupţie cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă