3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialPepenii de pe tarabe vor fi controlați pentru depistarea pesticidelor

Pepenii de pe tarabe vor fi controlați pentru depistarea pesticidelor

Autoritățile române vor intensifica controalele asupra pepenilor din piețe în cadrul unei campanii extinse de verificare a reziduurilor de pesticide, a anunțat duminică Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Operațiunea, denumită „Pepenele românesc”, va fi demarată începând cu data de 8 iulie și se va derula până la sfârșitul lunii august. În acest context, numărul de probe prelevate va fi majorat cu 102, ajungând la un total de 186 de eșantioane, colectate atât din piețele din București, cât și din fiecare județ al țării.

Ministerul a subliniat că această inițiativă face parte din Programul Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în fructele și legumele autohtone pentru anul 2024.

Comparativ cu anul precedent, numărul de probe a crescut cu 42%

În plus față de aceste măsuri, Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) va efectua controale tematice suplimentare în perioada menționată, vizând atât fructele de sezon cât și alte produse agricole, cu scopul de a asigura conformitatea cu legislația și de a sancționa eventualele abateri.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă