Spania va continua să fie un exemplu în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor ucraineni, a declarat, joi, prim-ministrul Pedro Sanchez, aflat în vizită la Bucureşti, menţionând că preşedintele rus Vladimir Putin încearcă să slăbească UE, însă statele europene au intervenit unitar şi condamnă invazia Moscovei în Ucraina.
„I-am transmis preşedintelui Iohannis solidaritatea poporului spaniol, nu doar în ceea ce priveşte fluxul de refugiaţi care provin din Ucraina, dar şi din alte ţări. Poporul român i-a primit pe toţi aceşti refugiaţi. Spania va continua să fie un exemplu în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor, nu doar cei care vin din Ucraina, ci şi cei care vin prin Republica Moldova. Am vorbit cu preşedinta Republicii Moldova şi am asigurat-o de sprijinul poporului spaniol. 1.000 de refugiaţi ucraineni din Republica Moldova vor fi duşi în Spania în acest exerciţiu de solidaritate”, a afirmat Sanchez, la Palatul Cotroceni, după convorbirile cu preşedintele Klaus Iohannis.
El a evidenţiat că statele europene trebuie să demonstreze unitate şi în privinţa sancţiunilor împotriva Rusiei.
„Trebuie să demonstrăm unitate în ceea ce priveşte sancţiunile, pentru că e important să îi transmitem lui Putin şi oligarhilor lui două mesaje foarte clare: pachetul de sancţiuni va continua să crească. Săptămâna aceasta am aprobat un nou pachet de sancţiuni foarte dur împotriva oligarhilor şi a lui Putin şi, bineînţeles, îndreptat către economia din Rusia. În Spania am aplicat sancţiuni foarte dure în ceea ce-i priveşte pe oligarhi ruşi din ţara noastră”, a completat premierul Sanchez, conform agerpres.ro.
Potrivit acestuia, de-a lungul multor ani, preşedintele rus a încercat să slăbească UE.
„Trebuie să fim conştienţi de unde a pornit acest conflict, de ce a invadat Putin Ucraina. Preşedintele Zelensky a fost destul de clar atunci când a vorbit despre asta. Putin a atacat Ucraina pentru că o percepe ca pe o ameninţare. (…) Putin încearcă să slăbească Uniunea Europeană pentru că o vede ca pe o ameninţare, un proiect geopolitic la scară globală, fundamentat pe valori opuse regimului de la Moscova”, a adăugat oficialul spaniol.
Pedro Sanchez spune că Putin nu dorește o UE puternică, iar genocidul din Ucraina trebuie investigat de urgență
„Trebuie să fim conştienţi de acest diagnostic şi să fim uniţi, aşa cum am fost de la începutul acestei invazii, toate Guvernele, toate societăţile. (…) România, Spania şi multe alte ţări, aş putea pune chiar 40 de ţări, au intervenit în mod unitar şi au fost de acord ca Tribunalul internaţional să cerceteze acest genocid pe care Guvernul din Rusia îl face în Ucraina. Practic, cu toţii condamnăm această invazie. Ne-am unit şi în ceea ce priveşte solidaritatea cu poporul ucrainean, fiecare ţară oferă materiale de luptă, de apărare şi ajutoare umanitare către Ucraina”, a subliniat Pedro Sanchez.
Totodată, el a transmis un mesaj de recunoştinţă românilor care trăiesc în Spania pentru felul în care au contribuit la dezvoltarea economică a acestei ţări.
„Vrem să transmitem mulţumiri şi poporului român, pentru că românii se integrează foarte bine, muncesc din greu şi este un lucru care dovedeşte că suntem două popoare înfrăţite, care au relaţie extraordinar de bună”, a menţionat şeful Guvernului de la Madrid.
El a adăugat că şi pe plan comercial Spania şi România au relaţii foarte bune. „În anul 2020, datele indică că au avut loc schimburi comerciale de mai bine de 500 de milioane de euro, dar se pot face îmbunătăţiri în acest plan în ceea ce priveşte investiţiile”, a indicat Sanchez, conform agerpres.ro.
Premierul spaniol a mai subliniat că Uniunea Europeană trebuie să acţioneze rapid în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor la gaze şi electricitate, iar Guvernele Spaniei şi României au stabilit să lucreze împreună pentru măsuri urgente.
„Guvernul din România, preşedintele Iohannis şi eu, împreună cu alte ţări din Uniunea Europeană, am trimis o scrisoare în care ceream o intervenţie rapidă în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor la gaze şi electricitate. Avem un Consiliu (European) pe 24 şi 25 martie şi eu şi preşedintele Iohannis am stabilit că vom lucra împreună pentru a avea o poziţie categorică să putem adopta măsuri urgente, categorice pentru a putea garanta un nivel de preţ stabil care să fie adecvat nevoilor pentru economia ţărilor noastre şi a cetăţenilor noştri”, a transmis oficialul spaniol.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!