Patru persoane au fost reținute la Sibiu. Procurorii DIICOT îi acuză de trafc de droguri de mare risc în fomră continuată.
„La data 21.03.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus, reținerea a 4 inculpați și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată, efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizație, deținere, fără drept, de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Din materialul probator a rezultat că, în perioada 2023 – martie 2024, aceștia au deținut, intermediat și comercializat direct, în mod repetat, substanțe psihoactive și droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), precum și droguri de risc (canabis), către consumatori de pe raza județului Sibiu, cu sume cuprinse între 60 și 150 lei pentru o doză.
Cu privire la unul dintre inculpați s-a reținut și faptul că, fiind oprit în trafic pentru un control rutier și depistat pozitiv pentru consum de substanțe cu efect psihoactiv a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare determinării prezenței în organism a substanțelor interzise.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza județului Sibiu, au fost identificate și ridicate, cantități de droguri de risc (canabis), substanțe psihoactive (2-CMC), instrumente și bunuri destinate porționării și ambalării în scopul comercializării (grindere, cântare electronice, pliculețe), recipiente și plicuri cu urme de materie, precum și alte mijloace de probă.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată în comunicatul DIICOT.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!