4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentPatru persoane, dintre care o gravidă și un copil de 9 ani,...

Patru persoane, dintre care o gravidă și un copil de 9 ani, rănite într-un accident rutier produs în Giurgiu

Trei femei şi o fetiţă în vârstă de nouă ani au fost rănite în urma coliziunii între două autoturisme în care se aflau şase persoane, produsă în localitatea Zorile din judeţul Giurgiu.

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Staţiei Mihăileşti, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD şi două SAJ. Echipele de salvatori au constatat că trei femei şi o minoră au fost rănite. O femeie, în vârstă de 24 de ani, însărcinată, a fost preluată de paramedicii SMURD, iar o altă femeie, în vârstă de 33 de ani, de echipajul SAJ. Ambele erau conştiente şi cooperante, fiind transportate la spitale din capitală. Alte două persoane au primit primul ajutor, la faţa locului. Este vorba despre o femeie, de 25 de ani şi o fetiţă, în vârstă de nouă ani”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

Cazul a rămas în atenţia poliţiştilor, pentru cercetări. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...

Israel intensifică atacurile în Fâșia Gaza: bilanț tragic și evacuări de spitale

Atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 17 palestinieni, inclusiv opt persoane aflate într-o școală care adăpostea familii strămutate, conform...

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă