0.4 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăPatru noi contracte pentru concesionarea de servicii pe autostrăzile şi drumurile naţionale...

Patru noi contracte pentru concesionarea de servicii pe autostrăzile şi drumurile naţionale au fost semnate de CNAIR

Patru noi contracte pentru concesionarea de servicii în vederea utilării/dotării, operării şi întreţinerii spaţiilor pentru servicii/parcări de scurtă durată/parcări de lungă durată aflate pe autostrăzile şi drumurile naţionale din România deschise traficului rutier au fost semnate de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis joi, este vorba despre un contract în valoare de 2,3 milioane de lei parafat cu OMV Petrom Marketing SRL pentru Lot 1: Spaţii pentru servicii, km 288+810 (stânga/dreapta), Miercurea Sibiului, Autostrada A1, Orăştie – Sibiu. Durata contractului de concesiune este de 20 de ani, relatează agerpres.ro.

De asemenea, al doilea contract este în valoare de 2,5 milioane de lei, pentru o durată de 25 de ani, cu asocierea dintre S.C. Rompetrol Downstream SRL şi S.C. KMG Rompetrol Development SRL pentru Lot 2: Spaţii pentru servicii, km 8+400 (stânga/dreapta), Sânpaul, Autostrada A3, Transilvania – Secţiunea 1C.

Patru noi contracte pentru servicii pe drumurile naționale au fost semnate de CNAIR, iar în același timp concesionarul poate dezvolta şi alte dotări suplimentare

În acelaşi timp, CNAIR a semnat un contract de 2,35 milioane de lei cu asocierea dintre S.C. Rompetrol Downstream SRL şi S.C. KMG Rompetrol Development SRL, pe 20 de ani, pentru Lot 10: Parcări de lungă durată – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2, km 429+500 – 430+200 dreapta, respectiv Varianta de Ocolire Suceava, km 8+500 – 9+000 stânga.

Nu în ultimul rând, pentru Lot 12: Parcări de lungă durată – Varianta de Ocolire Braşov – DN1K, km 1+500 stânga/dreapta, s-a parafat un contract în valoare de 2,7 milioane de lei, pe o durată de concesiune de 20 de ani, cu asocierea dintre S.C. Rompetrol Downstream SRL şi S.C. KMG Rompetrol Development SRL.

Dotările minime obligatorii pe care concesionarul trebuie să le proiecteze, să le construiască (sau care sunt deja construite), să le finanţeze, opereze şi întreţină, astfel încât spaţiile de servicii aferente fiecărui lot să fie complet funcţionale, sunt: parcare, toalete publice, staţie distribuţie carburant, spaţiu comercial, Snack bar, staţii încărcare vehicule electrice uşoare, staţie reîncărcare vehicule electrice grele (doar în spaţiile de servicii aferente Lot 1) şi staţie de distribuţie/încărcare hidrogen (doar în spaţiile de servicii aferente Lot 1) – până cel târziu la data de 31 decembrie 2030.

În plus, concesionarul are posibilitatea de a executa şi alte dotări suplimentare (restaurant, motel, parcare securizată etc.) faţă de cele minime impuse obligatoriu prin caietul de sarcini, precizează CNAIR.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cazurile de viroză se dublează în România: Ministerul Sănătății recomandă măsuri pentru prevenirea răspândirii

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat vineri că numărul cazurilor de viroză a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 90.000 în ultima săptămână, comparativ cu...

FCSB nu-l crede pe Luis Phelipe! Absența brazilianului, pusă sub semnul întrebării

Luis Phelipe, mijlocașul brazilian de 23 de ani al FCSB, riscă o sancțiune severă după ce a lipsit nejustificat de la cantonamentul de iarnă...

MApN transmite că a identificat 12 situații de fragmente de dronă căzute în România

În contextul amplificării tensiunilor generate de războiul dintre Rusia și Ucraina, autoritățile române au intensificat măsurile de securitate în județul Tulcea, mai ales în...
Ultima oră
Pe aceeași temă