19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPatru benzinării Lukoil, închise temporar de ANPC. Neregulile constatate de inspectori

Patru benzinării Lukoil, închise temporar de ANPC. Neregulile constatate de inspectori

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au închis temporar patru staţii din reţeaua Lukoil şi au aplicat amenzi în valoare de peste 45.000 lei în urma controalelor derulate la nivelul întregii ţări în această reţea de benzinării.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a început pe data de 14.03.2024 o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, în staţiile de carburant din reţeaua Lukoil. Până în acest moment comisarii ANPC au verificat 88 de staţii, acţiunea fiind în curs la cea mai mare parte dintre acestea. Pentru neregulile constatate, până acum, au fost aplicate deja următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei; 3 avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor pentru 4 staţii”, a informat ANPC prin intermediul unui comunicat.

Principalele abateri constatate au fost lipsa etichetelor de preţ ale produselor de la raft, folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de praf, impurităţi şi gheaţă, utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare, comercializarea unor produse neetichetate – fără elemente de identificare, folosirea unor echipamente neigienizate, nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător, neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat, comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită, comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii, comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fişe de producţie, comercializarea unor jucării cu deficienţe de etichetare, nerespectarea regimului promoţiilor, comercializare produse nealimentare fără certificat de garanţie şi comercializarea unor produse textile fără menţionarea compoziţiei fibroase în limba română.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă