19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPatronatele de pe litoral afirmă că apa mării este sigură pentru îmbăiere

Patronatele de pe litoral afirmă că apa mării este sigură pentru îmbăiere

Patronatul RESTO Constanţa şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România solicită ferm DSP Constanta, Prefectului Constanţei şi Ministrului Sănătăţii să clarifice corect, complet şi imediat, în spaţiul public, faptul că buletinele de analiză a concentraţiei de eColi se monitorizează săptămânal, în fiecare an, iar aceste buletine înregistrează variaţii normale, în limitele normale, la fel ca în fiecare an, şi în acest an.

„Conform discuţiilor pe care le-am purtat cu Directorul DSP Constanta, Cristina Schipor şi cu Prefectul Constanţei, Silviu Coşa, nu există motive de îngrijorare sau de risc pentru românii ce au deja rezervări sau iau acum în considerare vacanţe pe litoralul românesc, şi pe care îi aşteptăm cu multe evenimente, cu vreme caldă şi cu apa mării cu adevărat excelentă pentru îmbăiere”, a declarat Corina Martin, secretar general FPIOR şi preşedinte de onoare RESTO.

Potrivit unui comunicat al RESTO, apa marii este sărată, variaţiile mai ridicate de concentraţii ale unor bacterii sunt normale, mai ales când cresc consistent numărul şi densitatea de turişti şi se transferă, în largul marii, în dreptul unei staţiuni şi apoi a alteia, aşa cum, desigur, se transferă şi în raza litoralului bulgăresc.

„Solicităm ferm Ministrului Radu-Stefan Oprea să discute cu Ministrul Sănătăţii în privinţa modului în care se comunică în spaţiul public informatii şi date ce pot fi eronat şi involuntar sau răuvoitor interpretate de opinia publica şi de Mass-media, cu consecinţe incomensurabile asupra industriei ospitalităţii de pe Litoralul Romanesc şi din România şi care afectează major vacanţele a sute de mii de români”, a mai informat RESTO Constanţa. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă