Pașaportul românesc apare din nou într-un clasament al celor mai puternice pașapoarte din lume, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României.
Anunțul este postat, pe internet, de Centrul InfoEuropa, aflat în subordinea MAE, precum și de Consulatul General al României la Londra.
„Pașaportul românesc este pe locul 16 în topul celor mai puternice documente de călătorie din lume, conform noului index realizat de Henley. Cu pașaportul românesc, se poate intra în 175 de țări fără viză. Cele mai puternice pașapoarte în 2022 sunt cele din Japonia, respectiv Singapore, care permit accesul, fără viză, în 192 de țări din lume.
Pe locul doi se află la egalitate Germania și Coreea de Sud, cu pașapoarte care permit accesul, fără viză, în 190 de țări. Poziția a treia este ocupată de Finlanda, Spania, Italia și Luxemburg. Pașaportul SUA este pe locul 6, la egalitate cu cel al Marii Britanii, iar Franța se situează pe locul 4″, precizează anunțul difuzat de autoritățile române.
La finalul clasamentului se află pașapoartele din Afganistan, Irak, Siria, Pakistan, Yemen și Somalia. Aceste date, publicate în ianuarie 2023, se referă la situația din anul 2022.
Indexul este bazat pe date exclusive furnizate de Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA). Indexul monitorizează în mod regulat, începând cu anul 2006, cele mai avantajoase pașapoarte din lume.
Reacțiile internauților, față de acest anunț, sunt diferite. Unii români se bucură, alții sunt sceptici față de utilitatea acestui clasament. „De-aia nu primim Schengen?”, se întreabă cineva. O altă persoană de pe internet semnalează că pașaportul lituanian este pe locul 11. Adică mult deasupra celui românesc, aflat pe locul 16.
Pașaportul românesc este mai slab decât al Cehiei, al Ungariei și al Poloniei
Dintre țările ex – comuniste, cel mai puternic pașaport este cel al Cehiei (locul 7). Cu un pașaport de Cehia poți intra fără viză în 185 de țări.
Trebuie amintit și că una dintre vizele încă necesară pentru români este cea de Statele Unite. În schimb, de la 1 ianuarie 2023, una dintre țările care nu mai cere vize românilor este Mongolia.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!