2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăParlamentul confirmă că postul de director SRI este vacant, după demisia lui...

Parlamentul confirmă că postul de director SRI este vacant, după demisia lui Hellvig

Parlamentul României se reunește în plen, în ziua de 10 iulie 2023, pentru a lua act, oficial, de demisia lui Hellvig din funcția de director al Serviciului Român de Informații (SRI).

Eduard Hellvig a înaintat președintelui Klaus Iohannis cererea lui de demisie din fruntea SRI, la data de 3 iulie 2023. Conform procedurii, șeful statului a transmis ulterior președinților celor două Camere ale Parlamentului solicitarea să ia act de această demisie. De asemenea, conform solicitării președintelui României, Parlamentul urmează să declare vacantă funcția de director al SRI.

În ședința Parlamentului din data de 10 iulie, singurul punct de pe agendă este legat de demisia directorului SRI.

Hellvig și-a motivat demisia prin faptul că și-a realizat deja toate obiectivele, în calitate de director SRI. El și-a prezentat acest punct de vedere într-o declarație de presă citită la sediul SRI. Hellvig a precizat că, înainte să demisioneze, a discutat despre această intenție cu președintele Iohannis.

“Este o cutumă greşită la noi, ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forțați. Majoritatea celor care dețin puterea nu renunță la ea când își îndeplinesc obiectivele, din diverse motive. Eu personal cred că este nevoie de un astfel de pas

Eduard Hellvig,

Fost director SRI

Nu se știe deocamdată în ce domeniu va continua să activeze Hellvig. Unele surse afirmă că fostul șef SRI va candida la alegerile europarlamentare din anul 2024.

După demisia lui Hellvig, SRI ar putea fi condus de un director interimar, până anul viitor

De asemenea, nu se știe pe cine va numi președintele Iohannis ca director al SRI. Există varianta menținerii unui director interimar, până în anul 2024, când va fi ales un nou președinte al României. Sarcina numirii unui nou director al SRI ar reveni, astfel, viitorului șef al statului.

În prezent, la comanda SRI se află, interimar, generalul Răzvan Ionescu. Acesta are funcția de prim-adjunct al directorului SRI.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, 21 noiembrie 2024

Bursa de Valori București (BVB) a încheiat ședința de joi cu o creștere generală a pieței, valoarea totală a tranzacțiilor fiind de 35,09 milioane...

Vortex polar în România. Cod roșu de viscol și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, cod roșu, portocaliu și galben de ninsori, viscol și vânt puternic, pentru aproape toată țara Potrivit ANM,...

Proiectul Human Cell Atlas, un fel de Google Maps pentru biologia celulară

Proiectul Human Cell Atlas (Atlasul Celulei Umane) reprezintă un efort științific global de cartografiere a miliardelor de celule din corpul uman, cu scopul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă