Un afacerist din grupul lui Sebastian Ghiță a fost chemat la audieri de către Parchetul European (EPPO), conform unei citații publicate de ziarul “Puterea.”
Acesta este cercetat pentru folosirea de documente false, inexacte sau incomplete pentru obținerea unor fonduri europene.
Cine este Vlad Iancovici?
Vlad Iancovici este un afacerist din grupul lui Sebastian Ghiță, fiind chiar un apropiat al acestuia. El figurează ca unic asociat și administrator la Network Innovation Future SRL, fostă Bebecom System SRL, firmă care a făcut din „grupul” firmelor controlate de Ghiță. De asemenea, Vlad Iancovici mai este asociat și la Traxnet Solutions IT SRL și o perioadă a fost asociat și la Infratel Net SRL. Mai trebuie precizat că Vlad Iancovici este fiul fostului director general al SC Transport Calatori Express Ploiești (fostă RATP), Cristian Iancovici, considerat de presa locală ca fiind „omul lui Ghiță,” mai scrie ziarul “Puterea.”
Care este presupusa faptă?
Ministerul Economiei, în perioada în care era condus de USR-istul Claudiu Năsui, a aprobat un proiect de circa 170.000 de euro, din fonduri externe nerambursabile, pentru Network Innovation Future SRL, o firmă controlată de apropiații lui Sebastian Ghiță, fostul deputat care a fugit din țară pentru a scăpa de pușcărie. Mai precis, prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”, la 4 mai 2021, Ministerul Economiei, instituție condusă la vremea respectivă de ministrul Claudiu Năsui (USR), aproba un sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile pentru societatea Network Innovation Future SRL. Valoarea proiectului aprobat de ministerul condus de Năsui este de 834.813,75 lei – din care 725.925 de lei grant și 108.888,75 de lei cofinanțare.
citește și: Disoluția unui partid de laborator/ “Cine nu sare ia condamnare!”
Conform datelor obținute de Bugetul.ro de la Registrul Comerțului, firma Network Innovation Future SRL era deținută de Vlad Iancovici. Network Innovation Future SRL este, de fapt, fosta Bebecom System SRL, firmă înmatriculată la Registrul Comerțului, în martie 2015, de frații Cristian și Vlad Iancovici. O lună mai târziu, Cristian Alexandru Iancovici părăsea societatea, lăsând-o, în acte, doar în proprietatea fratelui mai mic. În prezent, Cristian Iancovici deține o firmă fondată de fostul deputat Sebastian Ghiță – societate care a făcut parte din Grupul Asesoft și care a primit bani și de la Serviciul Român de Informații.
Fostul deputat Sebastian Ghiță controlează mai multe firme, chiar și fugit în Serbia. El a făcut profituri de sute de milioane de euro, în timpul administrației Victor Ponta, fiind prieten cu acesta.