Cu ce ne confruntăm, vedem cu toții. Minciuna și adevărul parțial au devenit monopol guvernamental. Autoritățile liniștesc populația, măcar să moară cu gândul că va fi bine și la vară cald…
Invazia. Reîntorși din țările contaminate deja, mii de repatriați din elita infracțională a țărișoarei invadează granițele. Aglomerează vămile, cotropesc avioanele și trec de măsurile de triaj penibile introduse de guvern ca prin brânză. Formularele de declarație pe propria răspundere prin care se angajează să se izoleze la domiciliu sunt hârțoage fără valoare.
Repatriații bântuie pe drumuri, năvălesc în comunitățile rurale și bagă spaima inclusiv în autorități. Cer mâncare, butură, țigări sau mâncare pentru câini gratis, de la stat, ca să se izoleze așa cum cere legea. Primarii comunelor afectate sunt depășiți. Două femei din Urziceni, mamă și fiică, au fost snopite în bătaie pentru că hoarda de repatriați care le înghesuiau au interpretat drept afront rugămintea de a păstra distanța. Un salon de coafură din Urziceni, deși închis, presta la capul gol servicii pentru doamnele cu fuste multiple revenite în pripă din marile capitale europene.
Situația este dramatică peste tot în comunitățile contaminate cu turme infracționale revenite din pribegie. Prefectura, în calitatea ei de organ, transmite indicații telefonice. Primarii sunt invitați să scoată bani din buget și să hrănească turma. Să o țină în izolare, cu polițistul, viceprimarul și, probabil, poștașul comunal. Care bani, care buget?
Problema a fost rezolvată cu indicații ce nu puteau fi puse în practică. Prefecții pot să-și ridice salariile imense de la casierie și să meargă acasă. Și-au făcut datoria din plin! Virusații potențiali trântesc flegme cu COVID 19 direct în ochii închiși ai autorităților. Rezultatele le vom contabiliza curând după numărul de cruci nou apărute în peisaj.
Interdicțiile. Abia ieri președintele a reacționat cu viteză de-a dreptul ardelenească. A decis scoaterea armatei pe străzi pentru a petici sacul. Aplicarea măsurilor de izolare cu forța statului trebuia să se întâmple încă de acum două săptămâni. Refugiații băgați în convoaie militare și transportați sub pază până în ogradă era măsura corectă. Hrană rece din rezervele statului aruncată peste gard ca să-i ții în casă și pază militarizată la intrările și ieșirile din comunitățile invadate de repatriați. Era greu? Era la mintea cocoșului? E doar prostie sau mai mult?
Testarea lipsă. Din stradă virusul trece direct în spitale. Cad medicii și asistentele ca muștele. Procedura de testare este factor agravant care favorizează infectarea în masă. Pacienții asimptomatici nu sunt testați în niciun fel. Doar când apar simptome se dezvirginează un test care de cele mai multe ori iese pozitiv. Tardiv de târziu. Răul este făcut. Cazul de la Suceava este emblematic. Spitalul a fost complet închis și ocupat exclusiv cu personalul medical infectat de un singur pacient.
Nu testăm pentru că nu avem teste. Sunt scumpe și rare, iar România este o țară săracă. Dar și condusă de imbecili. Testele moleculare sunt greu de aplicat, necesită personal specializat și laboratoare de analiză echipate pentru asta. Un grup de statisticieni și medici au recomandat utilizarea testelor rapide. Mai simple și mai ușor de administrat, testele rapide dau un indiciu prin semnalarea existenței anticorpilor în organism. Era un criteriu mai bun decât nimic. Făceai o triere și reduceai probabilitatea ca vreun potențial contaminat să ajungă la spital fără test. N-a prins ideea. Ludovic are certitudini. Ca orice om limitat. N-avem bani. Se pare că nici minte!
Lipsuri pe linie. În spitale bate vântul. Medicii n-au echipament minimal de protecție. Managerii de spitale mint cu nesimțire. La fel și guvernul. Avem, zice ei, și arată magazii pline de cutii cu măști inutile sau combinezoane prin care trec și muștele. Nici măcar aceste rebuturi nu sunt folosite. În corturile de triaj din fața spitalelor personalul medical îngheață. N-au decât o pereche de mânuși pe săptămână. Iar măștile le întorc pe dos ca să le refolosească.
Populația nu are acces la dezinfectat banal. Spirtul costă cât un city break în Dubai. Jumătate de litru se vinde pe bază de acreditiv bancar. Comercianții fac profituri cât China. 100% își pune furnizorul și încă pe atât vânzătorul. Penuria este generalizată, oamenii cumpără cu box paletul. Statul ne îndeamnă să luăm măsuri, dar uită că n-avem scule.
Minți înfierbântate cer controlul prețurilor de către stat. A făcut-o Ponta când a ieftinit anumite medicamente. Rezultatul a fost că medicamentele respective au dispărut. A făcut-o și Maduro în Venezuela, când a stabilit prețurile la televizor. Rezultatul a fost că venezuelenii au epuizat și regnul animal și acum au trecut pe scoarță de copac. Concluzia e simplă. Nu ține. Comercianții vor duce marfa cu prețuri plafonate sub tejghea și vor băga jumătate din afacere în zona neagră.
Soluția este tot la stat. Nu alergi după comercianți cu poliția. E ineficient. Și imposibil. N-ai atâția polițiști ca să-i vânezi pe toți. Nici Ceaușescu n-a reușit, deși avea infinit mai multe resurse. Pachetul de țigări Carpați vândut cu 10 lei a fost o realitate și după 1990, când era criză mare de iarba dracului. Soluția se numește rezerva de stat. Acolo ar trebui să existe alimente de strictă necesitate și materiale sanitare în cantități suficiente cât să temperezi specula. Creșterea de prețuri vine din penuria de produse, fie ea artificială sau naturală. Inunzi piața cu produse pe care le oferi comercianților dispuși să vândă la preț plafonat. Caz rezolvat. Simplu, nu? N-avem procedură, nu suntem pregătiți sau suntem parte din lanțul scump de aprovizionare și părtași la profiturile lui? Sau suntem, pur și simplu, cinici. Unifarm, compania farmaceutică a statului, face profit vânzând material sanitar sistemului cu adaos de 30%. În loc să subvenționeze și să vândă ieftin, statul se comportă ca un samsar de spirt. Mai înjură-i pe frații Micula dacă poți!
Știați că vine și n-ați făcut nimic. Din ianuarie aveau date că s-ar putea să ne invadeze pandemia chinezească. N-au făcut nimic. N-au făcut provizii. N-au stabilit proceduri. N-au un plan. Bâjbâie și fac experimente pe seama sănătății publice. Testează scenarii, le abandonează pentru ca apoi să le reia. Au introdus pedepse pentru difuzarea de știri false. Dar guvernul este la concurență cu Putin în difuzarea de informări incomplete sau de-a dreptul false. Minciuna și adevărul parțial a devenit monopol guvernamental. Liniștim populația. Măcar să moară cu gândul că va fi bine și la vară cald.