7.6 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024
AcasăInternaționalONU spune că există o amenințare globală din cauza războiului din Gaza

ONU spune că există o amenințare globală din cauza războiului din Gaza

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a făcut miercuri o mișcare rară, avertizând în mod oficial Consiliul de Securitate cu privire la o amenințare globală din cauza războiului din Gaza, relatează Reuters, preluat de stiripesurse.ro.

Statele Unite, una dintre cele cinci puteri cu drept de veto din consiliul format din 15 membri, se opune unei încetări a focului între aliatul său, Israel, și Hamas, deoarece consideră că o astfel de măsură ar aduce beneficii doar militanților palestinieni.

Washingtonul susține însă pauzele umanitare pentru a proteja civilii și pentru a permite eliberarea ostaticilor luați de Hamas în atacul din 7 octombrie asupra Israelului. Luna trecută s-a abținut pentru a permite Consiliului de Securitate să adopte o rezoluție care să solicite pauze în lupte.

Într-o scrisoare, Guterres a transmis Consiliului că războiul din Gaza „poate agrava amenințările existente la adresa păcii și securității internaționale”.

El a invocat articolul 99 din Carta fondatoare a ONU, care îi permite să „aducă în atenția Consiliului de Securitate orice chestiune care, în opinia sa, poate amenința menținerea păcii și securității internaționale”.

Acest articol nu a mai fost folosit de zeci de ani, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

„Ne confruntăm cu un risc grav de colaps al sistemului umanitar. Situația se deteriorează rapid și se transformă într-o catastrofă cu implicații potențial ireversibile pentru palestinieni în ansamblu și pentru pacea și securitatea din regiune”, a scris Guterres.

„Un astfel de rezultat trebuie evitat cu orice preț”, a spus el, cerând din nou declararea unui armistițiu umanitar.

Misiunea americană la ONU nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii cu privire la scrisoarea lui Guterres.

Trimisul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a declarat miercuri că diplomații arabi „pun la punct” un proiect de rezoluție a Consiliului de Securitate pentru a cere o încetare a focului. O rezoluție are nevoie de cel puțin nouă voturi pentru și de niciun veto din partea Statelor Unite, Rusiei, Chinei, Franței sau Marii Britanii.

Mansour a declarat că miniștrii arabi urmau să viziteze Washingtonul joi și că vor discuta măsura cu oficialii americani.

„Pe primul loc pe ordinea de zi se află faptul că acest război trebuie să înceteze. Trebuie să aibă loc o încetare a focului și aceasta trebuie să aibă loc imediat”, a declarat el reporterilor.

Israelul și-a declanșat campania militară pentru a distruge Hamas ca răspuns la atacul din 7 octombrie, în care Israelul spune că 1.200 de persoane au fost ucise și 240 de ostatici au fost luați. Cifrele transmise de Ministerul Sănătății din Gaza ridică la 16.015 numărul morților în enclava palestiniană de atunci.

În scrisoarea sa, Guterres a declarat Consiliului de Securitate că în Gaza nu există o protecție eficientă a civililor.

„Nicăieri nu este sigur în Gaza”, a scris el.

ONU apel ca Israel să evite să agraveze situația umanitară deja catastrofală din Gaza

Secretarul general al Națiunilor Unite(ONU), Antonio Guterres, a făcut apel la Israel să evite noi acțiuni care ar agrava situația umanitară deja catastrofală din Gaza, potrivit antena3.ro.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a făcut apel la Israel să evite noi acțiuni care ar agrava situația umanitară deja catastrofală din Gaza și să scutească civilii de mai multă suferință, potrivit Sky News.

“Secretarul general reiterează necesitatea unui flux neîngrădit și susținut de ajutor umanitar pentru a răspunde nevoilor populației din întreaga Fâșie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Excedentul de lichiditate bancară în raport cu BNR scade la minimul ultimelor 14 luni

Excedentul de lichiditate al băncilor în raport cu Banca Națională a României (BNR) a scăzut în octombrie cu aproape o treime față de septembrie,...

Parlamentul European blochează propunerea Ungariei pentru funcția de comisar european

Parlamentul European a refuzat să aprobe numirea lui Oliver Varhelyi, candidatul propus de Ungaria pentru funcția de comisar european pentru sănătate publică și bunăstarea...

Florinel Coman, dorit înapoi la FCSB! Gigi Becali plănuiește transferul

Florinel Coman, fostul atacant al FCSB și actual jucător la Al Gharafa în Qatar, a fost prezent în tribune la meciul dintre FCSB și...
Ultima oră
Pe aceeași temă