3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăInternaționalOlaf Scholz o schimbă miercuri pe Angela Merkel din funcția de cancelar

Olaf Scholz o schimbă miercuri pe Angela Merkel din funcția de cancelar

Olaf Scholz, care urmează să fie ales miercuri pentru a succeda Angelei Merkel în funcția de cancelar german, a numit luni primul cabinet echilibrat de gen al țării, iar femeile vor ocupa posturi-cheie, precum cel de la Interne sau Apărare.

„Egalitatea este importantă pentru mine și de aceea din 16 miniștri vor fi opt bărbați și opt femei”, a spus Scholz, care se descrie drept „feminist”.

Scholz, un social-democrat (SPD), a dezvăluit formația partidului său pentru primul guvern condus de centru-stânga în ultimii 16 ani, cu expertul în pandemie, Karl Lauterbach, numit ministru al Sănătății.

După ce Verzii, parteneri în viitorul guvern de coaliție, au numit-o pe co-liderul Annalena Baerbock ca ministru de externe, Christine Lambrecht din SPD, până acum ministru al justiției, va prelua mandatul apărării, conform stiridiaspora.ro.

Olaf Scholz va conduce de miercuri guvernul german din postura de cancelar ce va avea în premieră un număr egal de femei și bărbați

Deputatul regional Nancy Faeser va deveni prima femeie ministru de interne al Germaniei, spunând că prioritatea ei va fi abordarea „celei mai mari amenințări a țării: extremismul de dreapta” după o serie de atacuri mortale extremiste, potrivit Antena 3.

Lauterbach, o figură proeminentă care a cerut în mod constant măsuri mai dure pentru a opri răspândirea coronavirusului, va fi omul de referință al guvernului pentru a lupta împotriva pandemiei.

Scholz a spus că este sigur că „majoritatea germanilor” îl voia pe Lauterbach în acest post.

SPD-ul lui Scholz a câștigat alegerile generale din 26 septembrie și luna trecută a încheiat o înțelegere pentru a forma o coaliție cu ecologiștii Verzi și cu liber-democrații.

Olaf Scholz urmează să fie ales miercuri cancelar federal de către deputaţii din Bundestag. El va fi apoi învestit în mod oficial, precum şi guvernul său, de către preşedintele Republicii Federale, Frank-Walter Steinmeier.

Programul de guvernare prevede o serie de măsuri sociale şi ecologice, acestea fiind principalele măsuri:

  • salariul minim va fi majorat la 12 euro pe oră, iar cetăţenii germani vor avea drept de vot începând de la vârsta de 16 ani;
  • pensiile nu vor fi diminuate şi nu va fi crescută vârsta de pensionare;
  • vor fi construite 400.000 de locuinţe anual, iar preţurile chiriilor vor rămâne plafonate;
  • Germania va face investiţii masive în dezvoltarea sistemelor de energii regenerabile, inclusiv în hidrogen; până în anul 2030, Germania trebuie să reuşească asigurarea a 80% din necesarul de electricitate din energii ecologice;
  • Germania va face investiţii în tranziţia digitală, inclusiv pentru sistemul de învăţământ;
  • salariile personalului din centrele de asistenţă medicală vor fi majorate;
  • va fi creat un nou sistem decizional pentru gestionarea crizei pandemiei.

Merkel se retrage din politică după 16 ani la conducerea economiei de vârf a Europei.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă