Republica Moldova este în plin avânt pentru a se asigura că rămâne cât mai bine angrenată în parcursul european pe care l-a ales odată cu depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană(UE) în 2022.
Astfel, în perioada 22-23 februarie 2023, a avut loc Forumul economic internațional cu genericul „Investiții/Dezvoltare/Integrare Europeană” Forum organizat sub Auspiciile Familiei Regale a României și a Ambasadei României în Republica Moldova, transmite jurnal.md.
Peste 250 de oameni de afaceri și politicieni din mai multe țări s-au întâlnit la Chișinău pentru a pune în discuție subiecte de maximă importanță pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova și pentru eficientizarea parcursului său european.
În cadrul evenimentului, participanţii au putut afla despre modalităţile şi condiţiile ce trebuiesc implementate pentru inițierea sau extinderea afacerilor în Republica Moldova. Unii dintre participanți sunt, deja, investitori în Republica Moldova, iar alţii au venit să afle oportunităţile locale de dezvoltare a afacerilor.
Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova, a menționat că cei care vor investi aici, vor avea acces la piaţa UE. Al doilea lucru, este că vor avea acces la pieţele de capital. Republica Moldova îşi ajustează şi legislaţia dar şi cadrul normativ. Punctul trei, este şi accesul la resursele umane. „Noi pregătim resursa umană cât mai curând şi cât mai eficient pentru business-urile care vin”, a spus premierul.
Igor Grosu reşedintele Parlamentului, Republica Moldova, a declarat că este o onoare pentru să avem o asemenea prezentare la Chișinău, a business-ului românesc și că aceasta reprezintă o bună ocazie pentru a ne prezenta cadrul fiscal, politicile bugetar-fiscale de a spune clar, pe ce mizează foarte mult autoritățile.
Principele Radu al României a declarat că Forumul economic internațional a fost un eveniment la care şi autoritatea politică, şi individul, persoana, companiile şi societatea civilă şi-au dat mâna într-un număr atât de mare alături de musafiri veniţi din străinătate pentru a-şi uni eforturile de a dezvolta economia Republicii Moldova. A fost, de asemenea, a 18-a vizită a Familiei Regale în Republica Moldova.
Andrian Dupu, secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova: „Ceea ce se întâmplă azi, este o dovadă în plus că autorităţile din România, împreună cu cele din Republica Moldova dau mâna şi sprijină mediul de afaceri de pe cele două maluri ale Prutului pentru a crea noi posibilități de colaborare.”
La rândul său Mircea Abrudean, ministru, Șeful Cancelariei Guvernului României: „Orice forum este binevenit, mai ales unul organizat la Chişinău. Suntem la un an de la un eveniment extrem de important pentru cele două ţări, adică şedinţa comună a celor două guverne. Evenimente de genul acesta va spori şi mai mult schimburile bilaterale, care oricum, în 2022 a atins un nivel record.”
Alexandru Machedon, fondatorul grupului de companii StarNet, gazda evenimentului și unul dintre principalii organizatori, a declarat că va mai organiza astfel de evenimente pentru că este necesară aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană: „Sunt profund onorat de faptul că am fost gazda Alteței Sale Regale Principele Radu al României, care a vizitat Digital Park în cadrul Forumului Economic de la Chișinău Familia Regală a României este ferm angajată în susținerea parcursului european al Moldovei. Sprijinul pe care îl primim din partea Casei Regale este neprețuit, pentru că implicarea Familiei Regale în aderarea României la Uniunea Europeană a fost decisivă”.
Daniel Gheorghe, președintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova a spus la această reuniune despre dimensiunea economică și identitară a legăturii de frățietate dintre România și Republica Moldova și despre viitorul comun al celor două state românești:
„ Cred că este fundamental să înțelegem că dincolo de parteneriate, de prietenie, de vecinătate, ne unește mult mai mult. Suntem frați, nu suntem aliați, nu suntem vecini, suntem frați, iar acesta este marele nostru atu, iar acest lucru trebuie pus în evidență la București, la Chișinău, la Bruxelles și peste tot.”
Daniel Nicodim, viceprimarul Municipiului Ploiești, a vorbit despre susținerea pe care o vor primi la alegerile locale din 2023 forțele pro-europene din Basarabia:
„ În contextul alegerilor locale din toamna anului 2023, din Republica Moldova, țin să subliniez, ca reprezentant al Partidului Național Liberal, că vom fi alături de acele forțe politice care vor continua să ducă Republica Moldova pe drumul ireversibil al integrării europene și al reformelor necesare după depunerea cererii de aderare la UE.”
Evenimentul a fost încheiat de reprezentantul Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Cătălin Șerban, ONG ce s-a implicat în organizarea acestuia:
„ Președinții și guvernele s-au schimbat și în dreapta, și în stânga Prutului. După cum vedem și astăzi, regalitatea este prezentă acolo unde este nevoie, ajutând la eforturile românilor de pretutindeni de a-și recâștiga identitatea și demnitatea în lume.
Să fim noi elitele de care are nevoie Coroana română pentru a-și duce misiunea mai departe și a fi elementul ce dăinuie peste veacuri și veacuri!
Să simplificăm lucrurile și să avem curaj: Ori facem istorie ori ne facem de râs, domnilor!
Trăiască România Mare în vechile hotare și Dinastia română!
Așa să ne ajute Dumnezeu!”
La București, la Parlamentul României, a avut loc un eveniment prin care 10000 de tineri din Basarabia și Iași vor călători liber cu trenul
Vineri, la inițiativa Institutului de Dezvoltare şi Expertiză a Proiectelor (IDEP) din Republica Moldova a avut loc la Parlamentul României dezbaterea privind extinderea iniţiativei europene #DiscoverEU pentru conexiunile feroviare între Iaşi-Chişinău-Odessa, prin care 10 mii de tineri de 18 ani din judeţul Iaşi şi din Republica Moldova, vor putea călători cu trenul între Iaşi şi Chişinău, beneficiind prin libera circulaţie de noi experienţe și cunoaştere, în special în contextul declarării anului 2023 Anul European al Competenţelor.
Iniţiativa #DiscoverEU lansată de Uniunea Europeană în 2018 şi-a demonstrat sustenabilitatea, oferind posibilitatea pentru circa 165 mii tineri din UE să călătorească în alte ţări din UE, decât ţara de reşedinţă, cunoscând culturi şi oameni noi, bucurându-se de avantajele liberei circulaţii din UE.
Una din direcțiile prioritare de activitate a IDEP Moldova este identificarea soluțiilor pentru absorbția fondurilor europene disponibile pentru Republica Moldova, odată cu obținerea statutului de țară – candidat la UE în vederea demersului de apropiere a celor 2 maluri ale Prutului și cu scopul de a stabili parteneriate pentru proiecte în echipe comune moldo-române.
IDEP Moldova e o organizaţie apolitică, recunoscută la nivel național, regional și european, pentru inițiativele sale cu impact major discutate cu actorii cheie din politicile publice europene și regionale în cadrul dezbaterilor ample organizate la nivel înalt.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!