Descoperire importantă în Egipt: Un coridor în Marea Piramidă din Giza a fost descoperit de arheologii egipteni. Acesta este un pasaj secret, potrivit Reuters, și ar putea duce la noi descoperiri.
Descoperirea coridorului a fost posibilă datorită unui proiect de scanare prin care oamenii de știință au putut privi în interiorul piramidei, ultima din cele 7 minuni ale lumii care este în picioare.
Pasajul este unul neterminat iar în ceea ce privește destinația lui sunt mai multe ipoteze: fie a fost folosit pentru a ușura greutatea piramidei, fie duce spre o cameră ce încă nu a fost identificată, transmite europafm.ro.
De-a lungul timpului mai multe descoperiri au fost făcute în interiorul Marii Piramide: de exemplu, în 2017 s-a identificat, tot prin scanare, o cameră uriașă dar goală, al cărei scop este încă necunoscut.
O nouă descoperire în Egipt arată un nou coridor din Marea Piramidă, construită în jurul anului 2560 î.Hr.
Iar o echipă mixtă de arheologi francezi și egipteni a descoperit existența unui canal ce lega Nilul de platoul din Giza pentru a ușura transportul blocurilor de piatră.
Marea Piramidă de la Giza a fost construită la cererea faraonului Khufu, în jurul anului 2560 înainte de Hristos ca mormânt monument.
Are o înălțime de 146 de metri.
Până în 1889, când s-a ridicat turnul Eiffel, Marea Piramidă a fost considerată cea mai înaltă structură construită de oameni.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!