4.9 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiO minoră de 11 ani din Arad a anunțat poliția că a...

O minoră de 11 ani din Arad a anunțat poliția că a fost răpită de fostul soț

Un apel fals la numărul de urgenţă 112 a mobilizat poliţiştii din Arad. O voce feminină anunţa că a fost răpită de fostul soţ şi este ţinută ostatică într-un beci. Poliţiştii au identificat apelanta, o fată de 11 ani, potrivit Pro Tv.

Pe 5 iulie, în jurul orei 15, o persoană a sesizat prin 112 faptul că este răpită de fostul soț și ținută, fără voia sa, într-un beci. Apelanta a mai precizat că are 23 de ani și a transmis operatorului 112 un nume, a închis telefonul, iar ulterior nu a mai putut fi contactată.

„La nivelul Poliției Municipiului Arad, a fost constituită o echipă complexă, formată din polițiști de ordine publică, investigații criminale, jandarmi, precum și polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

În continuarea cercetărilor, cu sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Arad și al Biroului de Analiză a Informațiilor Arad, la data de 6 iulie a fost identificată persoana care a apelat 112, și ulterior depistată, în localitatea Șiria. În cauză, este vorba despre o minoră de 11 ani, cu domiciliul în Germania. Aceasta, aflându-se în vizită la o rudă, în municipiu, ar fi apelat abuziv numărul de urgență 112, după care ar fi aruncat cartela SIM.

„Mama minorei a fost sancționată contravențional pentru lăsarea nesupravegheată a acesteia, urmând a fi dispuse și alte măsuri, dacă se impun”, transmite IPJ Arad.

Minoră dispărută de acasă, căutată de poliție

Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 14 ani, din localitatea Parava, a cărei dispariţie de acasă a fost sesizată de familie, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a minorei Grigoriu Floricica Adela, în vârstă de 14 ani. Minora a plecat voluntar de pe raza comunei Parava şi nu a revenit până în prezent”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump, gata să revină în Biroul Oval: Vrea să semneze 100 de ordine executive

Donald Trump a anunțat că va semna un număr record de ordine executive în prima zi de la preluarea mandatului, conform surselor citate de...

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă