Netflix are probleme – O femeie din Coreea de Sud primește mii de apeluri după ce numărul ei a apărut în Squid Game. Compania a anunțat că va edita numărul de telefon care apare în serial, scrie Profit.ro.
O femeie de afaceri din Seongju, sud-estul Coreei de Sud, a declarat presei locale că a primit mii de mesaje text și apeluri și că îi este greu să-și desfășoare viața de zi cu zi, arată g4media.ro.
„Acesta este un număr pe care îl folosesc de mai bine de zece ani, așa că sunt destul de surprinsă. Există mai mult de 4.000 de numere pe care a trebuit să le șterg de pe telefonul meu”, a declarat aceasta pentru Money Today. „La început nu știam de ce, dar prietenul meu mi-a spus că numărul meu apare în Squid Game și atunci mi-am dat seama”.
Premiera serialului a avut loc pe 17 septembrie.