26.9 C
București
marți, 15 iulie 2025
AcasăInternaționalO companie aeriană lansează o loterie pentru a convinge mai mulți pasageri...

O companie aeriană lansează o loterie pentru a convinge mai mulți pasageri să se așeze pe scaunul din mijloc

Neavând nici vedere la fereastră, nici acces ușor la toaletă, scaunul din mijloc este, fără îndoială, cel mai puțin dorit loc în timpul unui zbor. De fapt, doar 0,6% din cei peste 7.500 de alegători chestionați preferă locul din mijloc, potrivit unui sondaj recent realizat de Virgin Australia.

Acest număr ar putea crește în curând, dacă planul companiei aeriene de a convinge pasagerii să rezerve de bunăvoie temutul loc din mijloc, notează CNN.

Virgin Australia tocmai a lansat „Loteria Locurilor din mijloc”, o tombolă specială în valoare de aproximativ 230.000 de dolari australieni (sau 145.000 de dolari). Este deschisă doar celor care se așează pe scaunul din mijloc – voluntar sau involuntar – în timpul unui zbor.

„Virgin Australia este o companie aeriană care face lucrurile diferit și ne distrăm foarte mult, vine cu inovații interesante pentru a face fiecare parte a experienței de călătorie mai minunată. Acum le oferim clien’ilor noștri fideli posibilitatea de a câștiga premii în valoare de peste 230.000 de dolari pentru simplul fapt că s-au așezat pe un scaun din mijloc”, spune Jayne Hrdlicka, directorul executiv al Virgin Australia Group, într-un comunicat de presă.

Alte premii includ zboruri gratuite, plimbare cu elicopterul și o excursie

Începând de acum și până la 23 aprilie 2023, orice membru Velocity Frequent Flyer cu vârsta de peste 18 ani, care este așezat pe un scaun din mijloc, poate folosi aplicația companiei aeriene pentru a se înscrie la loterie.

În fiecare săptămână, un premiu diferit va fi acordat câștigătorului unei extrageri norocoase. Printre cadourile inovatoare puse la bătaie se numără o plimbare de o zi întreagă cu elicopterul (inclusiv zboruri dus-întors către Darwin) și o vacanță de două nopți în Cairns, care include zboruri, cazare și un bungee jumping.

Pentru fanii Ligii de fotbal australian, există zboruri și bilete la Marea Finală a Ligii de fotbal australian, precum și acces exclusiv la prânzul de dinaintea meciului și la petrecerea de după meci.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Dennis Politic, tras pe linie „moartă” de Gigi Becali: „Trebuie să mai lucreze puțin la plămâni”

FCSB a investit aproape un milion de euro și a cedat un jucător pentru a-l transfera pe Dennis Politic de la Dinamo, însă starul...

Retragere de marcă de la Campionatele Mondiale! Zac Stubblety-Cook nu va concura la Singapore

Probleme medicale îl scot din cursă pe unul dintre cei mai titrați înotători ai lumii.Zac Stubblety-Cook, campion olimpic la 200 m bras la Tokyo,...

Studiu: Alimentele ultraprocesate sunt direct legate de probleme grave de sănătate

Un nou studiu de la Universitatea McMaster din Canada confirmă o legătură directă între consumul de alimente ultraprocesate și riscul crescut de apariție a...
Ultima oră
Pe aceeași temă