Premierul interimar a vorbit astăzi despre o nouă amânare a ratelor la bănci. Florin Cîțu susține că aceasta nu are sens, în contextul în care economia nu a fost închisă de această dată.
Acesta a precizat că plata ratelor ar putea fi amânată în cazul unui nou lockdown, dar nu este cazul. Premierul interimar a mai declarat că economia nu este închisă, așa cum a fost anul trecut, în consecință, această măsură nu are sens.
„Eu am luptat tot timpul să nu închidem economia. Doar așa putem să ne permitem să avem resurse suplimentare. În momentul în care închidem economia trebuie să avem și alte măsuri”, afirmă premierul interimar.
Amânarea plății ratelor la credite are sens doar atunci când se închide economia și oamenii trebuie să stea acasă, adaugă acesta: „În acest moment nu are sens pentru că economia funcționează. Dar dacă se ajunge acolo, la un lockdown, deși eu nu cred că se va ajunge acolo, bineînțeles că această măsură este una dintre ele”, conform capital.ro.