4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSocialNoi sisteme de semnalizare la Pasajul Unirii. Când vor începe lucrările

Noi sisteme de semnalizare la Pasajul Unirii. Când vor începe lucrările

Noi sisteme de semnalizare a înălţimii maxime admise, având în componenţă camere video şi senzori electronici, vor fi montate începând de miercuri la Pasajul Unirii, anunţă Primăria Sectorului 4, citată de Agerpres.

„Primele astfel de lucrări se vor realiza pe axul drumului şi vor consta în reconfigurarea zonei mediane a bulevardului Dimitrie Cantemir. Mai exact, pentru început, între sensurile de circulaţie va fi construit un scuar cu o lăţime de aproximativ un metru, ce va avea dublu rol. Pe de-o parte, va separa fluxurile de trafic, iar pe de altă parte, va susţine fundaţiile noilor porţi de semnalizare, precum şi a celei de gabarit”, anunţă primăria prin intermediul unui comunicat.

În perioada lucrărilor, traficul autovehiculelor la intrarea şi în interiorul pasajului va fi restricţionat parţial, pe una dintre cele două benzi de circulaţie, în ambele sensuri de mers.

Sistemele au fost proiectate de către specialişti ai Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti şi ai Brigăzii de Poliţie Rutieră, fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Este vorba despre următoarele sisteme:

– noi porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, corelate cu senzori electronici de măsurare a înălţimii, camere video şi cu panouri informative de tip LED;

– noi porţi de gabarit, corelate cu noua semnalistică de la sol (înfiinţare de noi scuaruri, benzi de circulaţie cu sisteme rezonatoare şi benzi de circulaţie speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj).

„Concret, în ceea ce priveşte sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecţiei cu bulevardul Mărăşeşti, la aproximativ 160 de metri în faţa porţii de gabarit. Această construcţie va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălţimii maxime admise, precum şi lanţuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depăşire a gabaritului”, reiese din comunicat.

Primă poartă de presemnalizare va avea în componenţă camere video şi senzori electronici de înregistrare a depăşirii de gabarit, care vor transmite informaţia către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porţii de gabarit. Poarta va avea, pe lângă semnele de limitare a înălţimii, panouri electronice de informare, pe care va fi afişat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălţimea mai mare de 3,5 metri, precum şi traseul de urmat de către acesta pentru a ieşi de pe benzile de intrare în pasaj.

După primele două porţi va fi montată încă una, cu acelaşi rol de atenţionare în privinţa limitării de înălţime, dotată cu lanţuri, camere video şi senzori, care vor transmite informaţii referitoare la depăşirea înălţimii maxime admise către noua poartă de gabarit, ce va fi montată înainte de intrarea în tunelul rutier.

„Construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălţime mai are de 3,5 metri, aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripţia limitei de înălţime, panouri de afişaj electronic şi semafoare inteligente, care, în baza informaţiilor transmise de senzorii porţilor de presemnalizare, vor afişa culoarea roşie timp de 10 secunde, la detectarea unei depăşiri de gabarit. În acest interval, şoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-şi continue drumul şi să utilizeze banda dedicată ieşirii din zona aferentă intrării în pasaj. Dacă şoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit”, precizează primăria.

Cât priveşte sensul de intrare în Pasajul Unirii dinspre Piaţa Universităţii către bulevardul Dimitrie Cantemir, pe lângă poarta de gabarit, vor fi montate două porţi de presemnalizare a înălţimii maxime admise, similare celor deja descrise.

Sistemul electronic de panouri de avertizare şi semafoare ce va fi montat la cele două intrări în pasaj va putea fi folosit şi în cazul unor eventuale situaţii de urgenţă apărute în interiorul tunelului rutier (incendii, inundaţii, accidente etc).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
00:00:34

Video Întrevederea oficială dintre premierul României, Marcel Ciolacu, și premierul Ungariei, Viktor Orbán

Discuții strategice despre aderarea României la spațiul Schengen, proiecte de infrastructură și consolidarea relațiilor bilaterale Pe 22 noiembrie 2024, premierul României, Marcel Ciolacu, a efectuat...

Fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei: „Al Treilea Război Mondial a început deja”

Valerii Zalujnîi, fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat că implicațiile directe ale aliaților Rusiei în războiul din Ucraina indică începutul celui...

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads

Meta a anunțat recent modificări importante în algoritmul aplicației Threads, platforma sa concurentă a Twitter (X), pentru a răspunde nemulțumirilor utilizatorilor. Ce se modifică...
Ultima oră
Pe aceeași temă