Primarul Municipiului București, Nicușor Dan, a confirmat că va candida pentru cel de-al doilea mandat de primar general și a obținut sprijinul PMP pentru alegerile din anul 2024.
Nicușor Dan obținuse primul mandat de primar al Capitalei cu sprijinul PNL. În ultima perioadă, PNL i-a adus o serie de critici. Acest lucru ar sugera că PNL nu-l va susține și la alegerile din anul 2024.
În schimb, PMP, partidul fondat de Traian Băsescu și condus de Eugen Tomac, a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan pentru a obține cel de-al doilea mandat de primar. Anunțul a fost făcut de Eugen Tomac în seara de 28 februarie 2023.
”Avem un parteneriat care funcționează excelent în Consiliul General. Am discutat despre proiectele de interes major pentru București. Pentru noi e foarte important ca viitorul Bucureștiului să fie tot de dreapta și vom fi alături de domnul primar general și în viitoarele proiecte. Sunt absolut convins că parteneriatul nostru va da roade pentru că Bucureștiul are nevoie de continuitate și de un program politic de dreapta pe care îl vom susține cu toată forța”, a declarat Eugen Tomac.
La alegerile din anul 2024, pentru funcția de primar general ar mai putea candida Gabriela Firea și Ciprian Ciucu. Acesta din urmă a fost președintele PNL București și a rămas președinte al organizației PNL Sector 6. Logic ar fi ca PNL să-l susțină pe Ciucu pentru a deveni primar general.
PNL și PSD ar putea avea un candidat comun pentru postul de primar general
Totuși, se pare că PNL și PSD poartă discuții pentru a susține un candidat comun, în anul 2024. Un punct de vedere în acest sens a transmis Florin Cîțu, fostul președinte al PNL.
„Nu o să fiu niciodată de acord ca PNL să susțină, direct sau indirect, un candidat PSD la Primăria Generală a Municipiului București”, a precizat Florin Cîțu.
Fostul premier Florin Cîțu este în prezent senator PNL.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!