La 3 săptămâni de la inundațiile catastrofale care au măturat mare parte din zona Moldovei, liderul PNL s-a întors în zonele afectate pentru a vedea care este situația în prezent.
„Sunt mândru de modul în care PNL, împreună cu voluntari și ONG-uri, a sprijinit comunitățile din Suhurlui și Costache Negri, afectate de inundații. Așa trebuie să fim cu toții: solidari și implicați atunci când semenii noștri au nevoie”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Inundațiile au făcut prăpăd, lâsând în urmă 7 morți și mii de gospodării devastate. Decesele au fost în localitățile Pechea, Drăgușeni, Costache Negri, Corod, Slobozia Conachi și Suhurlui.
Apa a înghițit mașini și animale, iar salvatorii au avut misiuni dificile. Peste 200 de pompieri din București, Buzău și Dâmbovița au fost trimiși la Galați să ajute populația afectată de inundații.
Nicolae Ciucă merge la Galați în zonele afectate de inundații
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, se află în drum spre Galaţi. El va ajunge în zonele afectate de inundaţii şi va petrece noaptea acolo, au precizat surse liberale. Duminică, PNL are organizat, de la ora 11.00, Consiliul Naţional al partidului, la Palatul Parlamentului, pentru validarea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din acest an.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, merge sâmbătă la Galaţi, în zonele afectate de inundaţiile de noaptea trecută.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!