3.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăNEWS ALERT. Regele Charles al III-lea a ajuns în România şi a...

NEWS ALERT. Regele Charles al III-lea a ajuns în România şi a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis

Regele Charles al III-lea a fost primit, vineri, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Regele Charles al III-lea a fost primit cu onoruri militare. „Bine aţi revenit în România!”, i-a spus şeful statului Regelui Charles al III-lea.

În cadrul ceremoniei au fost intonate cele două imnuri, ale României şi ale Marii Britanii. Regele Charles a primit salutul Gărzii de onoare şi a salutat în română: „Bună ziua!” 

După ceremonia primirii oficiale, cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

Primirea de la Cotroceni este singurul eveniment oficial din programul Regelui Charles al III-lea în România, acesta aflându-se în vizită privată în ţara noastră.

„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble.

Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite

Virgil Guran(PNL): Chiar atât de proşti ne credeţi, că mergem să comandăm o manea?

Vicepreşedintele PNL Virgil Guran, lider al filialei liberale din Dâmboviţa, a declarat miercuri, la o întâlnire electorală la Târgovişte, că PNL nu a comandat...

Traian Băsescu spune că Rusia nu va risca folosirea armelor nucleare

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a făcut o analiză politică atât a candidaților la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024, cât și...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă