16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportHandbalNaționala feminină de handbal a României a câștigat Trofeul Carpați

Naționala feminină de handbal a României a câștigat Trofeul Carpați

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat turneul dotat cu Trofeul Carpaţi, după ce a învins echipa Austriei cu scorul de 41-35 (24-17), sâmbătă, în ultimul meci al competiţiei găzduite de Teraplast Arena din Bistriţa, conform agerpres.ro.

România a încheiat cu trei victorii, 33-28 cu Elveţia, 32-22 cu Portugalia şi 41-35 cu Austria.

Austria a ocupat locul secund, cu două victorii, pe trei s-a clasat Elveţia, cu o victorie, 34-32 cu Portugalia, care a ocupat ultimul loc.

Tricolorele au controlat prima repriză şi au intrat la pauză cu un avans de şapte goluri, 24-17. După pauză, ecartul a crescut la 11 goluri (29-18, 30-19), iar în min. 42 tabela arăta 32-23. A urmat o cădere inexplicabilă a naţionalei României, care nu a reuşit să marcheze timp de zece minute, dar a primit opt goluri la rând, scorul devenind 32-31 (52). Un timeout al selecţionerului Florentin Pera le-a trezit la timp pe tricolore, care au revenit şi s-au impus fără emoţii, cu 41-35.

Pentru România au marcat Eliza Buceschi 9 goluri, Cristina Laslo 6, Crina Pintea 5, Crina-Elena Pintea 5, Lorena Ostase 4, Bianca Bazaliu 3, Alexandra Badea 3, Alexandra Badea 2, Nicoleta Dincă 2, Alexandra Dindiligan 1, Alicia Gogîrlă 1.

Daciana Hosu a avut 8 intervenţii, Diana Ciucă a reuşit 6, iar Yuliya Dumanska una.

Golurile oaspetelor au fost înscrise de Katarina Pandza 12, Josefine Huber 5, Sonja Frey 3, Patricia Kovacs 3, Mirela Dedic 3, Claudia Wess 2, Stefanie Kaiser 2, Ines Ivancok 2, Johanna Reichert 2, Santina Sabatnig 1.

Lena Ivancok a apărat 10 şuturi, iar Petra Blazek a avut o intervenţie.

Turneul de la Bistriţa a fost o ultimă verificare înaintea participării la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia (29 noiembrie-17 decembrie), la care România va juca în Grupa E, la Herning (Danemarca), urmând să înfrunte în ordine Chile (1 decembrie), Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie).

România este singura naţională care a participat la toate cele 26 de ediţii ale Campionatului Mondial de handbal feminin.

Echipa naţională de handbal feminin a României are ca obiectiv la Campionatul Mondial clasarea pe unul dintre locurile 1-7, pentru a putea participa la turneul preolimpic.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

MAE transmite că mai mulți cetățeni români au fost evacuați din Fâșia Gaza

Miercuri, Ministerul Afacerilor Externe a raportat că nouă cetățeni români și membrii familiilor acestora au fost evacuați cu succes din Fâșia Gaza și au...

Chiliman, dezgropat din panseluțe pentru a preveni olifirea lui “Geoge Tuță”

Ilustrație: Marian Avramescu Partidul Național Liberal (PNL) l-a dezgropat pe fostul edil Andrei Chiliman de sub un rond de flori cu panseluțe de mii...

Elevii români, medaliați la Olimpiada Balcanică de Matematică. Mesajul ministrului Educației

O medalie de aur, patru de argint şi una de bronz au fost obţinute de elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă